1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:12
No menu items!

Fostul ministru Vlad Voiculescu o critică și pe colega sa Ioana Mihăilă: „Campania de vaccinare este un EȘEC”

spot_img

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu îi critică pe toți succesorii săi la șefia instituției, spunând că nu au reușit să convingă mai multe persoane să se vaccineze: „Campania de vaccinare este un eșec”, a declarat Voiculescu la RFI.

Vlad Voiculescu a fost ministru al Sănătății din decembrie 2020 până în aprilie 2021, adică mandatul său a debutat cam în același timp cu campania de vaccinare. La șefia ministerului Sănătății a fost numită apoi, tot din partea USR PLS, Ioana Mihăilă, pe care Voiculescu a lăudat-o la vremea respectivă. Mihăilă a rămas ministru până în septembrie, când toți miniștrii USR PLUS au ieșit de la guvernare.

Fostul ministru al Sănătăţii a mai declarat că după debutul oarecum în forță al campaniei de vaccinare, din primăvara acestui an, ar fi fost nevoie de ”mesaje mult mai responsabile, nu ”am învins pandemia”, nu repetat în fiecare zi că vaccinarea a fost un succes, pentru că nu a fost un succes”.

De asemenea, Voiculescu consideră că anumite categorii de bugetari care refuză să se vaccineze ar trebui obligate să se testeze regulat, dar pe banii lor, nu ai statului.

Marilena Nedelcu