- Sorin Roşca Stănescu
Năluci de tot felul îşi fac efemeră apariţie la ferestrele Palatului Cotroceni. Sunt persoane sau chiar personalităţi travestite în Fata Morgana, care ne dau de înţeles, uneori ne informează în clar, că vor candida pentru funcţia prezidenţială. România anului 2014 se afla într-o situaţie stranie. Spre deosebire de anii anteriori, când există un candidat bătut în cuie al celei mai puternice coaliţii de partide creată în România după decembrie 1989, acum, cu câteva luni înainte de bătălia finală, iată, terenul a devenit extrem de alunecos. Practic, candidaţii sunt necunoscuţi. În aceste condiţii, nu este de mirare că sunt vehiculate fel de fel de nume şi sunt invocate surprize de tot felul. Cetăţeanul care se va prezenta la urne va avea extrem de puţin timp să se dumirească. Şi să decidă cu cine va vota în cele din urmă.
Crin Antonescu a ieşit din schema. Definitiv. Mai întâi, uşor,uşor, în mod implicit, apoi brutal şi cât se poate de explicit. El a fost tras în jos, după părerea mea, în bună măsură, de propriul partid, dar, evident, şi de adversarii săi politici, care au ştiut să-i organizeze o anti-campanie de PR. Din care nu au lipsit nici sondajele otrăvite. Dar important, până la urmă, a fost partidul. Care a decis să părăsească, într-un moment nepotrivit şi fără o comunicare publică adecvată, Uniunea Social-Liberala. Când putea, foarte bine, să mai aştepte puţin, pentru a fi dat afară. Şi apoi, tot partidul l-a lăsat singur pe Antonescu, să dea explicaţii în stânga şi în dreapta. Să răspundă personal tuturor atacurilor. Iar, în final, mulţi dintre liderii PNL au refuzat să transpire, pentru a obţine un scor de 20 la sută la europarlamentare, care nu ar fi fost greu de atins. În final, lovit şi din exterior şi din interior, Crin Antonescu s-a comportat ca un om de onoare, renunţând la toate funcţiile de conducere şi, evident, la candidatură.
Abia din momentul în care Crin Antonescu a anunţat în mod ferm că nu va candida, PSD a intrat în fibrilaţie. Pentru că Victor Ponta nu-l mai voia de mult pe Antonescu. Şi decisese, cu multă vreme în urmă, să nu susţină, pentru funcţia prezidenţială, vreun candidat al altui partid. Numai că spera să-şi cumpere încă mult timp până în momentul anunţării intenţiilor reale ale celui mai mare partid din România. Acum, se poate observa cu ochiul liber că, tot amânând o decizie, PSD nu are încă o strategie privind funcţia prezidenţială. De ce?
Victor Ponta a înţepenit în toate cercetările de piaţă, care acum nu mai are niciun sens să fie trucate, la un scor de 40 la sută. Mai mult nu duce. Ştie că are nevoie de încă un milion cinci sute de mii-doua milioane de voturi. Pe care, oricâte semnale ar da către diversele bazine electorale, altele decât marele bazin PSD, nu are de unde să le obţină. Pur şi simplu atât are stânga. Un 40 la sută. Iar el, indiferent de fenomenală campanie de PR pe care a pus-o la punct, nu poate trece, aşa cum se vede cu ochiul liber, de scorul partidului. În plus, puterea executivă îi oferă nu numai avantaje, cum sunt cele financiare, prin care poate pune în mişcare, în favoarea sa, o bună parte dintre autorităţile locale, ci şi dezavantaje, generate de firească erodare într-o guvernare care, cinstit vorbind, nu prea le-a adus mari satisfacţii romanilor. Ci mai degrabă deziluzii.
În aceste condiţii, dacă Victor Ponta candidează, riscul unui eşec este uriaş. Iar eşecul îl elimina practic de la conducerea PSD. Ceea ce atrage, aproape instantaneu, şi pierderea suportului politic pentru a mai rămâne premier. Lui Victor Ponta îi este literalmente groază de un asemenea scenariu şi acesta este motivul pentru care a amânat şi amâna în continuare luarea unei decizii. Devine astfel prima Fată Morgana. Adică o ţintă difuză. Ipotetică. Iluzorie.
Dar care este soluţia de avarie a PSD? Cum ar putea PSD, cel mai mare partid din România, aflat pe cai mari la guvernare şi conducând, cu o puternică majoritate parlamentară, să renunţe la şansa de a-şi promova la prezidenţiale un candidat propriu? Că Victor Ponta iese prost nu numai dacă va candida şi va pierde, ci şi dacă nu va candida este una. Dar, pentru PSD, neasumarea unui candidat propriu ar reprezenta o veritabilă catastrofă. Un candidat propriu poate fi din afară partidului său din partid. Din afară partidului, ar putea fi identificat, aşa cum a şi făcut-o de altfel Victor Ponta, doctorul Sorin Oprescu. Acesta vrea. Pentru că, vorbind fără ocolişuri, el stă foarte confortabil pe o poziţie consolidată că primar general al capitalei şi la butoanele unui uriaş buget. Ce inters ar avea Sorin Oprescu să candideze la prezidenţiale, cu toate şansele de a pierde, pentru că nici el nu ar putea să obţină altceva decât beneficiile bazinului electoral, limitat la 40 la sută, al stangii. Motiv pentru care şi Sorin Oprescu este tot o Fată Morgana.
A doua soluţie este George Maior, şeful Serviciului Roman de Informaţii. Un nume extrem de vehiculat în underground-ul politicii romaneşti. Un om al americanilor. Susţinut probabil şi de Traian Băsescu şi electoratul său. Dar refuzat totuşi de o bună parte din PSD. Şi, în consecinţă, de o parte din electoratul PSD. Nu pentru că el conduce un serviciu de informaţii şi ar fi periculos pentru democraţie că, într-o luptă electorală, să fie târât, implicit sau explicit, direct sau indirect, cel mai puternic serviciu secret al României. Ci, pur şi simplu, pentru că George Maior nu mai este de mult perceput ca fiind un reprezentant cât de cât credibil al stangii socialiste. Aşa că şi George Maior este tot o Fată Morgana.
Din propriul partid, PSD l-ar putea extrage, la limită, pe Mircea Geoana. Numai că staff-ul acestui partid, care l-a abandonat în 2009 şi în 2010, nu are încredere în Mircea Geoana. Şi cu atât mai puţin Victor Ponta şi puternicul şi influentul sau socru, Ilie Sârbu. Mircea Geoana este, aşadar, a patra fata Morgana. Ar mai fi, de la Cluj, Ioan Rus. Şi el vehiculat uneori pe post de sperietoare prezidenţială. Dar sparge acest om sticlă? Este el oare capabil să fie mai mult decât un iepuraş prezidenţial? Am toate motivele să mă îndoiesc. De aceea Ioan Rus este a cincea Fata Morgana.
Opoziţia a lansat până acum o singură provocare fermă, Cristian Diaconescu. Până mai ieri consilier prezidenţial. Înainte, mare PSD-ist. Şi apoi unul dintre liderii altui partid de stânga, UNPR. Diaconescu ar trebui, în acest scenariu propus de noul partid al Elenei Udrea, Mişcarea Populară, să joace rolul unui puternic candidat al dreptei. Este o contradicţie în termeni. Şi oricum vehicului sau electoral este prea slab. În plus, persista bănuiala că este folosit pe post de iepuraş de Elena Udrea care, în final, ar putea decide să candideze cu binecuvântarea lui Traian Băsescu. Cristian Diaconescu este a şasea Fata Morgana. Iar a şaptea este însăşi Elena Udrea, care nu şi-a anunţa intenţia de a candida, ci dimpotrivă, dar cochetează al naibi de mult cu ideea.
Partidul Democrat Liberal l-a nominalizat, în urma unei competiţii şi dispute interne, pe Cătălin Predoiu. Fost liberal şi ministru de Justiţie atât în Guvernul PNL condus de Traiceanu, cât şi în toate Guvernele PDL conduse de Emil Boc. Este, de altfel, după Crin Antonescu care a ieşit din schemă, cel mai vechi şi singurul prezidenţiabil oficial. Iar în atât de mult timp de când beneficiază de acest statut, domnul Cătălin Predoiu nu a reuşit să spargă sticlă. Nu creşte în procente nici măcar puţin peste nivelul partidului. Şi oricum va avea loc o fuziune cu PNL, la capătul căreia nu mai e foarte clar dacă Predoiu îşi va mai menţine sau nu statutul de prezidenţiabil. El este a opta Fata Morgana de la Cotroceni.
Iar liberalii îl au pe Iohannis. Kalus Iohannis a parcurs o ascensiune fulminantă. Primar al Sibiului, prim-vicepresedinte PNL, apoi preşedinte interimar şi, iată, posibil candidat prezidenţial al dreptei fuzionate. Dar şi Klaus Iohannis, până una-alta, indiferent cât de mult ar vrea liberalii că lucrurile să stea altfel, este tot doar o ipoteză de lucru. A noua Fată Morgana de la Cotroceni.
Cred că, din această perspectivă, ne aflăm, că stat european şi democratic, într-o situaţie unică în felul ei. Ce se va întâmpla în mentalul colectiv când, prin septembrie, cu foarte puţin timp înaintea alegerilor, aceste năluci, pe care le numesc Fete Morgana, vor dispărea de la ferestrele Palatului Cotroceni, lăsând loc unor candidaţi vii? În carne şi oase. Palpabili. Vulnerabili. Atacabili. Va avea romanul suficient timp să se dumirească? Şi să ştie ce votează? Sau va fi victima campaniilor de propagandă?