6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:03
No menu items!

Feroviarii se pregătesc de grevă generală

spot_img

Federațiile Sindicatelor Feroviare amenință că vor declanșa greva generală începând cu data de 1 octombrie, dacă până la sfârșitul lunii septembrie nu vor fi încheiate Contractele Colective de Muncă.

Potrivit unui comunicat de presă, „organizațiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar s-au întâlnit, la sediul Ministerului Transporturilor, cu reprezentanții conducerilor Companiei Naționale CFR SA, SNTFM CFR Marfă SA și SNTFC CFR Călători SA, sub patronajul oficialilor din Ministerul Transporturilor. Conducerile organizațiilor sindicale au cerut celor trei societăți de cale ferată ca încheierea contractelor colective de muncă să fie finalizată cel mai târziu până la sfârșitul lunii septembrie 2015. Organizațiile sindicale au avertizat că dacă administrațiile celor trei societăți nu vor da curs solicitărilor lor până la sfârșitul lunii septembrie, vor declanșa grevă generală începând cu 1 octombrie 2015”.

Sindicatele au solicitat ca noile contracte să prevadă o creștere salarială de minimum 10%, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare din lună și acoperirea nevoilor de personal astfel încât salariații să nu mai fie nevoiți să facă ore suplimentare.

De asemenea, organizațiile sindicale au insistat ca în viitoarele contracte colective de muncă să fie prevăzute și vouchere de vacanță pentru salariați, începând de la data de 1 ianuarie 2016.

„Administrațiile societăților feroviare s-au arătat deschise față de doleanțele și propunerile organizațiilor sindicale și au primit ca sarcină din partea conducerii Ministerului Transporturilor ca, până la data de 10 septembrie 2015, să facă propuneri concrete în sensul soluționării cererilor formulate”, se mai spune în comunicat.

Andrei Tudor