-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:41
No menu items!

Fermierii anunță și ei creșteri de prețuri: „Se vor scumpi foarte mult alimentele la raft şi vor deveni inaccesibile”

spot_img

Fermierii români vor avea de suferit din cauza crizei energetice care a dus la explozia preţurilor la îngrăşăminte, iar toate aceste costuri se vor propaga pe lanţul alimentar şi în coşul zilnic al consumatorului, care va deconta aceste scumpiri, susţine Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO şi fondator al Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, citat de Agerpres.

„Nu cred că România se va confrunta cu o criză alimentară, dar se vor scumpi foarte mult alimentele la raft şi vor deveni inaccesibile şi nu sunt neapărat de vină fermierii. Fermierii vor avea de suferit. Este clar că nu se va mai ajunge la preţul energiei şi al gazelor naturale de dinainte de pandemie, însă creşterea este prea mare la îngrăşăminte şi la energie ca să poate fi susţinută şi decontată doar de fermieri. Se va propaga pe lanţul alimentar cu siguranţă, va merge în zootehnie, unde produsele pe care le vom scoate vor fi mai scumpe şi mai departe în industria alimentară şi în coşul zilnic al consumatorului. De fapt, ultimul care decontează aceste scumpiri este consumatorul”, a declarat pentru Agerpres Ionel Arion.

Potrivit lui Arion, în 2-3 ani vom asista la falimente în agricultura românească şi la preluări abuzive de ferme, dar şi la „o resetare mondială a proprietăţii”, cele mai afectate fiind fermele mici.

Președintele Federației PRO AGRO afirmă că, la ora actuală, nu mai există pe piaţă îngrăşăminte chimice sub 3.000 de lei/tona, un preţ de trei ori mai mare decât la începutul acestui an, dar cel mai grav lucru este că nu mai există azotat de amoniu pe piaţă, pentru că s-au închis mari fabrici din Europa din cauza lipsei de materie primă.

„Azi nu mai există îngrăşăminte chimice sub 3.000 de lei tona, indiferent că le plăteşti cash sau le plăteşti pe credit furnizor. Preţul în ianuarie 2021 era de trei ori mai mic, adică azotatul de amoniu era 900 de lei/tona, iar acum s-a ajuns şi la 3.500 de lei/tona. Grav este şi că nu se găseşte, nu este disponibil. S-au închis mari fabrici în Europa din cauza lipsei de materie primă sau pentru că materia primă este mult prea scumpă, gazele naturale fiind 70-80% din ceea ce se produce ca îngrăşăminte”, a spus liderul PRO AGRO şi vicepreşedinte al Asociaţiei Fermierilor din România.

Pe de altă parte, el consideră că în afara crizei energetice mai este şi un alt factor care influenţează foarte mult în această perioadă, respectiv decizia Uniunii Europene de a adopta strategiile „Farm to Fork” şi „Green Deal”.

„O să vedeţi că scumpirile vin cam în această perioadă, odată cu lansarea acestor strategii. Cu toţii ne dorim un mediu sănătos, dar nu agricultura este cea care trebuie să deconteze. Sunt industrii mult mai poluante decât agricultura, care acum prosperă, pe fondul acestei crize şi mă gândesc la transportul naval, unde 70% din mărfurile mondiale se transportă maritim. Transportul maritim este unul dintre cvele mai poluante ramuri ale economiei, foloseşte cel mai slab petrol, adică gudronul de petrol, care emană cei mai mulţi oxizi de sulf în atmosferă şi vedem că acum, în plină pandemie, transportul maritim nu face faţă. Unde este un echilibrul în toate deciziile celor de la Bruxelles? Ar trebui să existe un echilibru. Totul se va duce pe seama lipsei accesului la alimente. Şi mă refer la acces la alimente, nu la faptul că nu se vor găsi alimente. Alimente se vor găsi, dar preţul va fi inaccesibil”, a Ionel Arion.

El a dat exemplul laptelui, care a rămas la poarta fermei la acelaşi preţ ca acum 5 ani, între 1,4 şi 1,8 lei/litru, însă la raft este de aproape trei ori mai scump, ajungând şi la 7 lei/litru, dar după ce s-a extras tot din produs. Acesta a mai adăugat că fermierii vor lucra efectiv în pierdere din cauza costurilor ridicate cu îngrăşăminte, inputuri şi manoperă, iar subvenţia care se acordă fermierilor pentru compensarea unei pierderi de venit sau accesul consumatorului la o hrană ieftină, nu va mai avea niciun efect.

„Doar 300 de kilograme de îngrăşăminte complexe la hectar înseamnă în jur de 1.200 de lei, mai vii şi în primăvară cu 2-3 kilograme de azotat de amoniu, ceea ce înseamnă încă 1.000 de lei, şi avem deja 2.200 de lei din coşul de înfiinţare a unei culturi doar pe îngrăşăminte. Inputurile şi manopera încă 1.200 de lei, se mai adaugă recoltatul şi arenda şi iată că s-a depăşit 4.500 de lei pe hectar ca şi investiţie. Dacă recoltăm 5 tone cu un leu, sunt 5.000 de lei, unde sunt impozitele şi taxele către statul român, unde este energia? Deci, practic, se va merge în pierdere. Nu ne mai gândim acum că subvenţia vine ca o compensare a unei pierderi de venit pentru fermieri sau pentru accesul consumatorului la o hrană ieftină, practic pentru asta este acordată, dar nu va mai avea efect dacă nu se vine cu o altă schemă de scoatere a certificatelor verzi, surse alternative de gaz, reducerea TVA şi la energie electrică şi la îngrăşăminte”, a transmis şeful Federaţiei Naţionale PRO AGRO.

În opinia acestuia, soluțiile vizează elaborarea unei strategii pentru următorii doi ani în care Guvernul, alături de mediul asociativ agricol, să ia în calcul absolut toate posibilităţile, începând de la reducerea preţurilor la gaze şi energie, până la reducerea TVA şi a accizei la motorină.

Emanuel Stan