- Maria Ardelean
Vulpiţa cochetă alunecă pe aleea de la Curtea Superbă. Machiată discret, îmbrăcată decent, deşi genunchiul i se întrezărea de sub fusta fistic-pal pe care o purta pentru termenul pe care leul îl avea la proces.
E un proces aparent complex, în care leul deja beneficiase de două luni de arest preventiv, în Cuşca Centrală. Îl scosese vulpea pe control judiciar, cu restricţia de a nu depăşi graniţele poienii de vest, unde locuia.
Obosiţi, cu privirile pierdute în câmpul tactic, ratonii judecători (complet de 3) îi cheamă la şedinţă. Şi pe leu, şi pe vulpe. Pe fugă, intră şi cârtiţa de şedinţă, de la Direcţia antipuricat, cea care ăl săltase pe leu pentru infracţiuni nedovedite încă.
Două piruete de vulpe, șase fraze bine sudate în care demontează alegaţia cârtiţei, rămâne în pronunţare.
Leul răvăşit, fără vreo sclipire de speranţă în ochi, dă să se ridice.
„Ce ziceţi, doamnă? Credeţi că oi avea vreo şansă?”, întreabă regele.
„Luaţi sunteţi, în zori/ mii de pricinaţi/ unii au dreptate/ alţii… procurori”.