- Sorin Roșca Stănescu
Sunt mai multe. Surprinzător de multe. Ele se referă la repozitionari cu totul şi cu totul surprinzătoare. Foşti adversari se împrietenesc. Foşti prieteni devin adversari. Ultimul eveniment de tip paranormal este mişcarea politică întreprinsă miercuri de domnul Calin Popescu Tariceanu. Unul dintre cei mai prudenţi politicieni şi care decide, deodată, să facă o mişcare extrem de riscantă. Să devină protagonistul unei veritabile aventuri politice. Dar cazul Tariceanu nu e singular.
Una din ciudăţeniile istoriei celui de-al Doilea Război Mondial este plecarea din Germania, cu un avion pilotat de el însuşi, a unuia dintre oamenii apropiaţi fuhrerului, Rudolf Hess. Şi unde a zburat el? Fix deasupra statului inamic Germaniei, după care s-a paraşutat. A plecat acolo pentru a face pace. Dar nu era abilitat de Hitler în acest sens. Şi nici de vreo grupare semnificativă a partidului nazist ori a armatei. O aventură care s-a transformat într-un teribil eşec personal, fiindcă britanicii, pur şi simplu, l-au pus după gratii pe fostul colaborator al lui Hitler. Nu ştiu de ce dar, cu aceeaşi strângere de inimă, am urmărit astăzi desantul lui Calin Popescu Tariceanu asupra aproape defunctului Guvern Ponta II şi încă nenăscutului Guvern Ponta III. De ce?
Pur şi simplu pentru că fostul premier şi actualul coleg din Senatul României, Calin Popescu Tariceanu, a întreprins o acţiune extrem de complicată şi extrem de riscantă, pe cont propriu. Este limpede că el nu putea fi mandatat în acest sens de către Partidul Naţional Liberal, care, în cel mai important organism al său de conducere după Congres, tocmai a decis, cu o majoritate covârşitoare, ruperea alianţei cu PSD. Pe parcursul nopţii, situaţia nu avea cum să se schimbe. Pe de altă parte, distribuţia voturilor din Delegaţia Permanenta, unde numai şase persoane au susţinut necesitatea continuării colaborării guvernamentale cu PSD, ne arată că domnul Tariceanu nu are în spate o fracţiune semnificativă a partidului în numele căruia, la limită, întorcând spatele majorităţii, ar fi putut declanşa negocieri cu Victor Ponta. Doar dacă nu cumva domnia sa, care a fost mult timp preşedintele PNL şi cunoaşte mai bine ca mine comportamentul fruntaşilor liberali, are totuşi convingerea că, la o adică, în ciuda aparenţelor, o parte semnificativă a partidului l-ar urmă. Şi, într-un fel sau altul, ceea ce s-a întâmplat prin anii ’90, când, împreună cu alţi colegi, Tariceanu a rupt PNL, formând un alt partid, PNL – Aripa Tânără, s-ar reedita, la o distanţă de aproape un sfert de veac, printr-o construcţie numită eventual PNL – „Aripa Seniorilor”. În ceea ce mă priveşte, cu flerul şi experienţa mea de analist şi având şi avantajul faptului că sunt un independent, cred mai degrabă că, într-un mod cu totul şi cu totul surprinzător, Calin Popescu Tariceanu a comis prima aventură politica majoră din viaţa sa de om caracterizat mai degrabă prin cumpătare şi prudenţă.
Ceea ce este şi mai straniu este că, din câte ştiu, mulţi dintre oamenii din partid care fuseseră promovaţi de Calin Popescu Tariceanu sau politicieni apropiaţi domiei sale au fost fugăriţi de o grupare – Rusanu-Chitoiu – care, mult timp, s-a comportat în raport cu Crin Antonescu ca şi când nu ar fi avut o agendă proprie, ci ar fi fost aliata a acestuia. Acum iată că, în încercarea de a prelungi coabitarea cu Victor Ponta, Calin Popescu Tariceanu se regăseşte pe aceleaşi baricade cu adversarii săi politici.
Despre alte evenimente paranormale, legate în special de coincidenţele uluitoare între afirmaţii ale preşedintelui Traian Băsescu, decizii ale unor lideri politici şi operaţiuni spectaculoase ale DNA, într-o analiză viitoare.