-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:43
No menu items!

Femeile în spaţiul cosmic

spot_img

Femeile în spaţiul cosmic

Valentina Tereshkova a fost primul astronaut feminin ajuns în spaţiul cosmic. În 1963, la vârsta de 26 de ani, rusoaica a fost selectată din patru sute de candidate, pentru experienţa sa în paraşutism. A petrecut, în spaţiu, la bordul navetei Vostok, mai mult timp decât toţi astronauţii americani de până atunci, la un loc, orbitând în jurul Pamantului de 48 de ori. Tereshkova a fost onorată cu distincţiile „Ordinul Lenin” şi cu “Eroul Uniunii Sovietice”.

Rusoaica Svetlana Savitskaya a fost prima femeie care a mers în spaţiu, într-o misiune cu naveta Soyuz, petrecând aproape patru ore.

Sally Ride a fost prima femeie-astronaut din SUA care a ajuns în spaţiu, ca medic pe naveta spaţială Challenger. Sally a văzut oferta de job în ziar, a aplicat, a concurat cu aproape nouă mii de persoane şi a plecat în spaţiu, unde a petrecut aproape o săptămână.

În 1984, călătoreşte în spaţiu americanca Kathryn Sullivan.

Prima femeie care repară un satelit şi prima mamă care ajunge în spaţiu a fost Anna Fischer, soţia astronautului William Fischer.

Christa McAuliffe este prima femeie-profesor care a călătorit în spaţiu, la bordul navetei Challeger, care s-a dezintegrat la numai 73 de secunde de la lansare. Toţi cei şapte membri ai echipajului navetei au murit pe loc.

În 1992, Mae Jamison prima femeie afro-americană ajunge în spaţiu.

Kathy Thornton a mers 21 de ore în spaţiu, stabilind un record mondial.

În 2007, americanca de origine indiană, Sunita Williams, a doborât recordul precedentei, mergând aproape treizeci de ore în spaţiu. Sunita a călătorit fără întrerupere 195 de zile, mai mult decât oricine, stabilind un nou record.

Recordul Sunitei a fost bătut de americanca Peggy Whitson, care a parcurs peste 32 de ore.

în 1995, Eileen Colllins a fost prima femeie care a pilotat o misiune spaţială, iar, patru ani mai târziu, preia comanda unei misiuni spaţiale şi, în 2005, revine la comanda navetei Discovery, pentru prima dată după dezastrul navetei Columbia, care s-a dezintegrat la intrarea î atmosfera Pământului, în  anul 2003 şi toţi membrii echipajului au decedat, printre care Kalpana Chawla şi Lauren Clark.

 

C.N.