-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:50
No menu items!

Femeie atacată de câini de luptă pe digul de la Lacul Morii. Dosar penal pentru proprietarul animalelor

spot_img

O femeie a fost atacată de doi câini de luptă, în timp ce se plimba cu câinele ei pe digul de la Lacul Morii. Poliția a transmis că în speță a fost deschis un dosar penal în care este vizat proprietarul animalelor pentru infracțiunea de „intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, cuparea urechilor, codotomie”. 

”La data 14 februarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului au fost sesizați cu privire la faptul că doi caini periculoși ar fi atacat un alt câine, în zona unui lac din Sectorul 6. Având în vedere sesizarea, polițiști din cadrul Secției 20 și Serviciului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat la fața locului și au sesizat autoritatea competentă pentru a se deplasa, în vederea capturării celor doi câini aflați liberi, nesupravegheați și necontrolați pe domeniul public.

În urma capturării acestora, unul dintre aceștia figura microcipat pe numele unui locuitor, din apropiere. Polițiștii din cadrul Secției 20 au sancționat proprietarul pentru nerespectarea prevederilor legale privind accesul câinilor periculoși în locuri publice precum și pentru neluarea măsurilor privind atacul canin asupra unui animal.

De asemenea Serviciul pentru Protecția Animalelor a sancționat proprietarul pentru nerespectarea legislației privind sterilizarea câinilor periculosi, deschizându-se și un dosar penal, privind infracțiunea de „intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, cuparea urechilor, codotomie”. Având în vedere că autoritatea responsabilă a capturat cei doi câini periculoși, înapoindu-i proprietarului în aceeași seară, fără a respecta prevederile OUG 155/ 2001 cu privire la capturare, cazare în adapost și înregistrare în evidența câinilor cu stăpân, a fost sancționată contravențional conform OUG 155/2001”, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei. 

R. Dan