1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:19
No menu items!

Femeia care a șantajat-o pe șefa ÎCCJ a fost reținută. UP DATE

spot_img

Femeia care a șantajat-o pe Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost reținută, marți, după ce a fost audiată la DNA

santajista iccj digi

UP DATE. Procurorii DNA au anunțat începerea urmăririi penale pentru șantaj pe numele Marianei Rarinca, femeia reținută pentru că ar fi șantajat-o pe președintele ÎCCJ, Livia Stanciu.

Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în perioada aprilie 2014 – 03.06.2014, inculpata Rarinca Mariana a amenințat persoana vătămată, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, în scopul de a dobândi pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial.
Mai mult, inculpata a amenințat persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post de televiziune) a unor date compromiţătoare despre aceasta şi familia acesteia, susţinând că deţine înscrisuri şi alte mijloace de probă cu care îşi poate proba afirmaţiile. În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii presupus compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro într-o convorbire telefonică.

comunicat DNA

Femeia, o contabilă din Galați, a lucrat cu soțul decedat al Liviei Stanciu. Șantajul ar fi constat în amenințarea cu defăimarea, întrucât susținea că soțul i-ar fi datorat bani și că va face public acest lucru în presă dacă nu îi va da 20.000 de euro.

Persoana acuzată de șantaj a fost reținută pentru 24 de ore de procurorii DNA, care o vor prezenta, marți, instanței, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii DNA au făcut, luni, percheziții în trei locații situate în municipiul Galați într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind șantaj, persoana vătămată fiind președintele unei instanțe judecătorești din Capitală.

Președintele ÎCCJ, Livia Stanciu, a depus plângere la DNA.

În cursul zilei de 9 iunie, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în trei locații situate în municipiul Galați, din care una este punctul de lucru al unui agent economic,

se arată într-un comunicat al DNA.

sursa foto digi24.ro

S.M.