-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:46
No menu items!

Felix Stroe (PSD Constanța): „Discuții trebuie purtate numai în forurile statutare ale partidului”

spot_img

Președintele organizației județene a PSD Constanța, Felix Stroe, a declarat, miercuri, că o discuție pe o temă atât de importantă privind soarta lui Liviu Dragnea poate fi purtată doar în forurile statutare ale formațiunii politice.

Șeful filialei județene a PSD Constanța, Felix Stroe, a evitat să se poziționeze ferm, dar a făcut trimitere la statutul partidului și la CExN si Congresul PSD. „Democrația e o valoare fundamentală pentru PSD, iar în organizația județeană Constanța a PSD sunt promovate toate formele ei de manifestare. Avem un statut al partidului care stabilește cadrul în care funcționează democrația internă de partid. În acest mod trebuie dezbătute problemele partidului, atunci când ele apar”, a declarat Felix Stroe, citat de „Evenimentul zilei”.

„Forurile în care trebuie purtate asemenea discuții sunt CExN, respectiv CONGRESUL partidului”, a mai spus Stroe. El a adăugat: „Mâine (joi – n.r.) vom avea o ședința a Biroului Permanent Județean în care vom stabili poziția noastră, pe care o voi susține în cadrul ședinței CExN convocate de Președintele partidului.”

Liderul PSD Constanța a amintit că “programul de guvernare al partidului are realizări notabile, au crescut veniturile populației – salarii, pensii, avem creștere economică confirmată statistic intern și extern”. „De aceea, nu cred că este indicat să aducem asemenea discuții în spațiul public.”, a explicat Stroe. 

„Aceste discuții trebuie purtate, dar numai în forurile statutare ale partidului și numai acolo. Procedând altfel nu facem decât să destabilizăm partidul și să producem confuzie în rândul celor peste cinci sute de mii de membri PSD.”, a conchis Stroe. 

R.D.