1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:11
No menu items!

Federația SANITAS va protesta în continuare la Guvern și pregătește declanșarea unui conflict de muncă la nivel național

spot_img

Federaţia Sanitas a anunţat că nu renunță la noi măsuri de protest, după două săptămâni în care a organizat pichete în fața Palatului Victoria, pentru a atrage atenția asupra ”întârzierii nepermise în acordarea drepturilor salariale cuvenite şi/sau acordarea neunitară a acestora”.

Luni, sindicaliştii vor depune lista cu revendicările la toate prefecturile din ţară, iar marţi vor picheta din noul Guvernul. Dacă până în 20 noiembrie nu se va primi răspuns la solicitări, din 23 noiembrie se vor strânge semnături pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional.

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, a decis că nu este de acord cu forma proiectelor legislative prin care se reglementează acordarea unor drepturi salariale caracteristice situaţiei epidemiologice generate de SARS-COV-2.