6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:49
No menu items!

FC Dinamo a intrat în insolvență. Participarea în cupele europene este compromisă

spot_img

 CFR Cluj este favorită la participarea în cupele europenenegoita

Ionuț Negoiță, acționarul principal al FC Dinamo, a anunțat intrarea în insolvență a clubului de fotbal, ca măsură de protecție împotriva unor creditori. Datoriile ar fi fost făcute de fosta conducere a clubului.

Din punct de vedere sportiv, intrarea în insolvență înseamnă că Dinamo nu va mai participa în competițiile europene, chiar dacă acum ocupă în clasament un loc pentru Liga Europa. Cel mai probabil, CFR Cluj va ocupa acest loc, în condițiile în care FC Vaslui nu va obține licența.

Mai jos, scrisoarea lui Negoiță, publicată pe fcdinamo.ro.

SCRISOARE DESCHISĂ

”Am preluat clubul Dinamo București în luna martie a anului trecut. Judecând în mare parte cu sufletul, am simțit atunci că trebuie să salvez acest club. Și am făcut-o, clubul Dinamo obținând în două rânduri licența necesară pentru a rămâne în prima Ligă.
Efortul a fost unul enorm și a însemnat o investiție de peste 14 milioane de euro. Față de ultimii ani, în condițiile unor datorii enorme moștenite în urma unui DECENIU CRIMINAL din istoria lui Dinamo, am reușit să aducem echipa pe un loc patru, pentru prima oara după o lungă perioadă în care formația s-a clasat sub această poziție.
Vorbeam despre un deceniu criminal din istoria lui Dinamo, pentru că acest club a fost JEFUIT în mai multe feluri de-a lungul acestei perioade, fie că vorbim despre episoade clare astăzi, precum Dosarul Transferurilor, fie despre episoade ce s-au petrecut în spatele ușilor închise. Astfel, au rezultat transferuri, contracte cu jucători ori contracte comerciale foarte păguboase pentru club, dar extrem de avantajoase pentru unii dintre foștii acționari sau firmele acestora. Rezultatul jafului a fost unul extrem de dureros și palpabil: un club afundat în datorii, aproape fără nicio șansă la viitor.
Spun aceste lucruri cu gustul amar pe care poate să-l aibă un dinamovist de bună credință, care a riscat totul pentru a salva acest club.
Mai bine de șase luni am căutat parteneri sau oameni dispuși să preia Dinamo. Cei cu care m-am întâlnit, nejudecând cu sufletul, ca mine, mi-au transmis foarte clar: acest club trebuie întâi vindecat de cancer, pentru a putea purta discuții serioase.
Concluzia generală și unanimă este că, în acest moment, singura soluție pentru ca viitorul lui Dinamo să existe este reorganizarea prin insolvență și crearea unui moment zero.
Am căutat toate soluțiile posibile și am sperat până în ultimul moment. Ce s-a întâmplat însă recent a fost picătura care a umplut paharul, picătura care m-a convins ca acest club, fără o reformă radicală, nu mai are nicio șansă la viitor. O nouă datorie de câteva milioane a apărut din senin. Este vorbă despre taxele de publicitate neplătite de club în ultimii cinci ani.
În condițiile în care, aproape în fiecare săptămână din ultimul an de zile, au apărut tot felul de noi datorii facute în trecut și lăsate la dospit în sertare până a venit momentul oportun, clubul trebuie trecut prin acest proces, fie și doar pentru a afla odată pentru totdeauna care este proporția reala a jafului derulat în ultimul deceniu la Dinamo.
Până atunci, îmi exprim încă o dată întreaga disponibilitate de a coopta sau de a vinde acest club unui partener care poate face mai mult decat fac eu pentru Dinamo.
A nu se înțelege că abandonez clubul Dinamo. De-a lungul întregului proces demarat, voi rămâne alături de echipă și voi susține cheltuielile de funcționare. În plus, voi căuta soluții pentru redresarea acestei situații. Pentru unii, care nu înțeleg dimensiunea jafului de la Dinamo, această zi poate fi una tristă. Vreau să-i asigur pe toți dinamoviștii că această zi înseamnă  renașterea. Este prima zi din viitorul lui Dinamo. Singurul viitor care poate exista – unul în care trebuie să știm să suferim pentru a ne putea bucura la final, unul în care trebuie să înțelegem că pentru a ne vindeca e nevoie să ne tratam. Chiar dacă acest tratament este extrem de dureros.
Astăzi, mai mult ca oricând, toată suflarea dinamovistă trebuie să strângă rândurile. Dinamo va redeveni ceea ce a fost odată. Numai împreună putem reuși.”

T.S.