-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:32
No menu items!

Fără sprijin politic, premierul Mihai Tudose demisionează: Merg la Guvern să-mi iau lucrurile. Demisia, marți la Cotroceni / UPDATE

spot_img
  • UPDATE

Premierul Mihai Tudose şi-a înaintat luni seară demisia din funcţie, urmând ca aceasta să fie transmisă Administraţiei Prezidenţiale în cursul zilei de marţi, se arată într-un comunicat de presă al Executivului, transmis luni seara. 

Premierul Mihai Tudose şi-a înaintat în această seară demisia din funcţie, urmând ca, potrivit legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, să fie transmisă Administraţiei Prezidenţiale, în cursul zilei de mâine, o adresă oficială în acest sens„, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis va emite decretul de vacantare a postului.

Conform procedurilor, preşedintele României, Klaus Iohannis, va lua act de demisia din funcţie a prim-ministrului Mihai Tudose şi va emite decretul de vacantare a postului, precum şi decretul de numire a unui alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern. Ambele decrete prezidenţiale vor intra în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial„, se mai arată în comunicat. 

Rămas fără sprijin politic, Mihai Tudose și-a anunțat oficial demisia, luni seara, după ședința Consiliului Executiv (CEx) al PSD. 

La ieșirea din sediul PSD, Tudose a anunțat că pleacă cu fruntea sus din funcţia de premier şi a spus că nu va asigura interimatul. 

”În seara asta sau mâine dimineaţă îmi dau demisia. Eu nu am dorit să rup partidul. Plec cu fruntea sus, nu regret nimic. Relaţia cu Liviu Dragnea e bună acum. Nu voi asigura interimatul”, a declarat Mihai Tudose.

 

R.D.