Grecia a anunţat, miercuri, că restricţiile pandemice, precum purtarea măştilor sanitare în spaţiile închise şi certificatele COVID-10, vor fi ridicate pe toată durata perioadei turistice estivale, iar autorităţile vor lua în considerare reintroducerea acestora în septembrie, relatează Reuters.
Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în Grecia a scăzut în ultimele săptămâni, fiind înregistrate, marţi, 15.000 de cazuri noi şi 64 de decese. Dintr-o populaţie totală de 11 milioane, aproximativ 72% din persoane sunt complet vaccinate.
Ministrul grec al Sănătăţii, Thanos Plevris, a declarat că decizia de a relaxa restricţiile se bazează atât pe datele epidemiologice, cât şi pe sugestiile experţilor.
De la 1 mai până la 31 august, nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor de vaccinare sau de trecere prin boală împotriva coronavirusului pentru a intra în spaţii închise sau deschise, precum restaurante. De asemenea, autorităţile iau în considerare şi ridicarea cerinţei de a prezenta un certificat digital al UE privind COVID pentru a intra în ţară.
În plus, purtarea măştilor în spaţiile închise nu va mai fi obligatorie de la 1 iunie, iar elevii se vor întoarce la ore după vacanţa de Paşte fără a fi nevoie să prezinte în mod regulat teste negative.
Plevris a mai precizat că toate măsurile vor fi reevaluate în septembrie.
Sezonul turistic estival, vital pentru Grecia, începe de obicei după Paştele ortodox, marcat anul acesta la 24 aprilie.
Grecia se aşteaptă la un număr mare de vizitatori în acest 2022, oficialii estimând că veniturile vor ajunge la 80% din nivelurile din 2019, un an record înainte ca pandemia să împiedice călătoriile.
Adina Silav