4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:26
No menu items!

Fără pedepse cu suspendare pentru traficanții de droguri. Legea „2 Mai”, depusă la Camera Deputaților

spot_img

Propunerea legislativă „2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă miercuri la Camera Deputaţilor şi va intra pe traseul legislativ, a anunţat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu. Traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare, potrivit iniţiatorilor.

”Propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă astăzi la Camera Deputaţilor şi va intra pe traseul legislativ. A fost solicitată procedura de urgenţă. Prin aceasta, se propun modificări importante la două acte normative cu incidenţă asupra domeniului drogurilor: Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, a transmis Alina Gorghiu.

Ministrul Justiţiei arată că ”măsurile propuse vor viza combaterea traficului, iar rigorile noilor prevederi legislative vor fi suportate de traficaţi”.

”Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta şi Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum. Prin această iniţiativă se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000. Traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare”, afirmă Alina Gorghiu.

Potrivit acesteia, ”este răspunsul necesar faţă de creşterea numărului de cauze penale având ca obiect infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri”.

În anul 2023, până la finele lunii septembrie, numărul de astfel de cauze de soluţionat a fost de 22.135 faţă de 18.233 în aceeaşi perioada din 2022. Dintre acestea, 10.780 de cauze au fost nou înregistrate faţă de 8484 în aceeaşi perioadă a anului 2022.

Alina Gorghiu precizează că ”prin iniţiativa depusă astăzi se propune creşterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

”Modernizarea legislaţiei în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât la finalul lui 2022, Agenţia UE anti-drog monitoriza 930 de noi substanţe psihoactive (NSP). Aceste substanţe chimice, realizate în laboratoare clandestine, produc efecte mult mai grave asupra sănătăţii decât drogurile tradiţionale, iar preţul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractive de experimentat pentru tineri”, precizează ministrul.

În prezent, cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de substanţe psihoactive este de 12 ani. Consumul acestor substanţe la vârste fragede, provoacă consecinţe severe asupra creşterii şi dezvoltării umane. 

”Nu doar consumatorii şi dependenţii au de suferit, ci şi familiile lor, colegii şi prietenii, întreaga societate. Intervenţia rapidă, eficientă şi cu sprijinul tuturor instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu, a societăţii civile, folosind toate instrumentele avute la dispoziţiei, a devenit necesitate”, mai spune ministrul.

                                                                                                             Adina Silav