-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:25
No menu items!

Fără mir, Dan Șova câștigă o zi în plus de libertate

spot_img

Votul pentru cererea procurorilor DNA de reținere și arestare a senatorului Dan Șova se va amâna din cauza ședinței solemne ce va fi organizată, miercuri, în cadrul Senatului.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat,duminică, la România TV, că Senatul va organiza, miercuri, o şedinţă solemnă cu ocazia zile de 1 Decembrie, la care au fost invitaţi să participe preşedintele Klaus Iohannis, foşti preşedinţi ai României şi membrii Guvernului.

În urma consultării dintre Călin Popescu Tăriceanu și membrii Biroului Permanent, care au fost convocaţi telefonic, s-a decis ca sedinţa solemnă în cinstea zilei de 1 Decembrie să aibă loc miercuri, urmând ca votul pentru solicitarea DNA în cazul Șova să fie devansat pentru joi, la ora 10.

La şedinţa solemnă organizată cu prilejul zilei de 1 decembrie ar urma să ia cuvântul membrii grupurilor parlamentare, dar şi preşedintele Klaus Iohannis, dacă va da curs invitaţiei făcute de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Vor fi invitaţi şi foşti preşedinţi, însă acestora nu le-a fost adresată şi invitaţia de a susţine un discurs în plenul Senatului.

Comisia juridică a Senatului a avizat, cu 5 voturi pentru și 2 împotrivă, cererea de arestare a lui Dan Șova.

Dan Șova este acuzat de trafic de influență și de obținerea unei sume de ordinul a o sută de mii de euro de la CET Govora. Dosarul său, transmis Comisiei Juridice din Senat, are 7 volume și peste 3.000 de pagini.

Procurorii DNA au deschis pe numele senatorului Dan Șova un al treilea dosar penal, în care este acuzat, ca avocat, la data faptelor, de două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. În primul a fost trimis în judecată, alături de fostul premier Victor Ponta, iar în al doilea cer Senatului încuviințarea reținerii și arestării. În acest al treilea dosar, fostul director al CET Govora, Mihai Bălan, precum și fostul director economic sunt acuzați de abuz în serviciu.

Valeriu Motoc