-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:47
No menu items!

Familia i-a adus un omagiu lui Steven Sotloff, al doilea jurnalist decapitat de gruparea Stat Islamic

spot_img

Era doar un om care încerca să găsească binele într-o lume întunecată„, a spus purtătorul de cuvânt al familiei jurnalistului

Steven Sotloff

Familia americanului Steven Sotloff, executat prin decapitare de gruparea Stat Islamic (SI), l-a omagiat, miercuri, pe jurnalist, subliniind amabilitatea şi dorinţa sa de a reprezenta „o voce pentru cei care nu pot vorbi”, potrivit AFP.

Potrivit declaraţiei susţinute de un purtător de cuvânt în faţa casei familiei sale din Miami, Florida, reporterul în vârstă de 31 de ani, pasionat de hamburgeri şi de golf, a decis să lucreze în zone de conflict întrucât nu putea „întoarce spatele suferinţelor care invadează lumea”.

La două săptămâni după decapitarea jurnalistului american James Foley, gruparea Stat Islamic l-a executat şi pe colegul său, Steven Sotloff, potrivit unei înregistrări video difuzată marţi.

Steven Sotloff era fascinat de lumea arabă, a mai declarat purtătorul de cuvânt al familiei, Barak Barfi. „Nu era un drog, el nu a dorit să devină un Lawrence al Arabiei moderne. El dorea doar să reprezinte o voce pentru cei care nu pot vorbi„, a declarat el.

De la copii afectaţi de război, până la experienţa instalatorului sirian care îşi riscă viaţa traversând zonele controlate de trupele regimului pentru a cumpăra medicamente – poveştile lor erau poveştile lui Steve„, a adăugat el.

În final, el şi-a sacrificat viaţa pentru a arăta lumii poveştile lor„, a mai afirmat Barfi, insistând asupra faptului că Steven Sotloff nu a fost „un erou”. „Era doar un om care încerca să găsească binele într-o lume întunecată„, a menţionat Barfi, în numele familiei jurnalistului.

Steven Sotloff ar fi fost răpit la 4 august 2013 la Alep, în Siria, în apropiere de frontiera cu Turcia, dar răpirea sa a fost ţinută secret. El a scris articole pentru revista Time, pentru săptămânalul american Christian Science Monitor, publicaţia Foreign Policy şi, recent, pentru cotidianul World Affairs.

D.M.