Teza sinuciderii și a unei profunde depresii a tinerei Bobbi Kristina pare să se confirme
Membrii familiei fiicei lui Whitney Houston, Bobbi Kristina, vin la spital să își adio de la tânără, care a fost găsită săptămâna trecută inconștientă în cadă şi transportată la spital, aflându-se în comă artificial, potrivit revistei People.
Un medic ar fi anunțat familia că nu se mai poate face nimic pentru salvarea tinerei, conform sursei citate.
„Toți vin la căpătâiul ei să își ia adio”, a spus un apropiat al familiei, adăugând că „Bobby Brown plânge fără încetare de miercuri”. Potrivit TMZ, Bobby Brown, tatăl fetei de 21 de ani, speră într-o minune și refuză pentru moment debranșarea de la aparate.
Teza sinuciderii și a unei profunde depresii a tinerei Bobbi Kristina în apropierea comemorării morții mamei sale, Whitney Houston, pare să se confirme. La domiciliul acesteia s-au găsit droguri, iar apropiați ai fetei îl acuză pe Nick Gordon, care susţine că este soțul tinerei.
Conform primelor elemente ale anchetei, Gordon se afla cu un prieten, Maxwell Lomas, când a găsit corpul inert al lui Bobbi Kristina în cadă. Lomas este bine cunoscut de poliție, el având probleme în trecut cu justiția pentru posesie de armă și incidente legate de alcool și droguri, scrie presa mondenă.
Bobbi și Nick Gordon se pare că nu erau căsătoriți și că relația lor trecea printr-un moment tensionat, fapt care ar fi putut duce la comiterea unui astfel de gest. Nick Gordon este considerat persona non grata la spital, încheie 7sur7.be.
Olimpia Diaconiuc