2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:24
No menu items!

Fals polițist, prins în flagrant delict

spot_img

Un bărbat care s-a dat drept poliţist şi s-a oferit să scape o femeie de două plângeri penale care ar fi fost depuse împotriva ei, contra unei sume de bani, a fost prins în flagrant delict în oraşul Târgu-Ocna, din judeţul Bacău. Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Bacău, cu sprijinul ofiţerilor DGIPI, au prins, vineri, în oraşul Târg-Ocna, judeţul Bacău, un bărbat de 34 de ani suspectat de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale. Suspectul i-a spus unei femei în vârstă de 58 de ani că este ofiţer de poliţie, revenit dintr-o misiune din străinătate şi rudă apropiată cu un ofiţer din cadrul altei structuri a M.A.I., ofiţer care ar avea în lucru două plângeri împotriva acesteia.

El s-a oferit ca, pentru suma de 500 lei, să intervină pe lângă ofiţerul în cauză, pentru a-i soluţiona favorabil cele două dosare penale. Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că nici ofiţerul respectiv şi nici dosarele penale la care făcea referire bărbatul nu existau în realitate. Bărbatul a fost prins în flagrant delict având asupra lui suma de 300 de lei, primiţi de la partea vătămată, o primă tranşă din suma solicitată. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti cu propunere de arestare preventivă.D.M.