Asociația Furnizorilor de energie și gaze atrage atenția că, în lipsa unei modificări legislative, facturile la gaze naturale ale consumatorilor casnici vor crește cu circa 10% de la 1 ianuarie 2025.
În acest moment, prețul gazelor pentru consumatorii casnici este plafonat la 0,31 lei/kWh, însă furnizorii livrează gaze la un preț mai mic decât cel plafonat, respectiv 0,27 – 0,28 lei pe kWh.
Deși, prețul final este plafonat până la 31 martie 2025, dintr-o eroare prețul la care producătorii vând gaze către furnizori a fost plafonat doar până la 31 decembrie 2024.
„La 1 ianuarie se termină plafonarea prețului cu care furnizorii achiziționează gazele de la producători, respectiv 120 de lei pe MWh. Plafonarea ar fi trebuit prelungită în Parlament, însă proiectul de lege este încă la comisii în Camera Deputaților.
De trei luni cerem clarificări. Nu avem vreo informație că se va schimba ceva până la 1 ianuarie”, a spus Laurențiu Urluescu, președintele AFEER, potrivit hotnews.ro.
În România sunt 4,5 milioane de clienți casnici de gaze naturale, care vor fi afectați dacă Parlamentul nu va vota această lege până la 31 decembrie 2024.
Adina Bucur