-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:42
No menu items!

Factura la electricitate, mai mică cu 100 de lei din ianuarie. Două taxe vor fi eliminate

spot_img

Factura la electricitate a românilor ar putea fi semnificativ mai mică din prima lună a anului 2022 dacă ar fi eliminate două taxe. Acestea ar fi: taxa pentru certificate verzi şi bonusul pentru cogenerare. Eliminarea acestora se va face la recomandarea Comisiei Europene, a declarat, marți, vicepreşedintele ANRE în domeniul energiei, Zoltan Nagy-Bege, care a mai precizat că „are rețineri” în privinţa soluţiei găsite de Guvernul României privind compensarea facturilor la energie.

„Mă aştept ca din partea Comisiei Europene să vină recomandarea de a taxa acele companii care în această perioadă fac nişte venituri suplimentare datorită evoluţiei preţurilor din pieţele angro, mă aştept să propună eliminarea unor taxe din factura de energie electrică sau de gaze naturale, cum ar fi de exemplu bonusul pe cogenerare, care se aplică în România pentru schema de sprijin pentru centralele în cogenerare de înaltă eficienţă, contribuţia la certificate verzi”, a afirmat Zoltan Nagy-Bege.

Vicepreşedintele ANRE a apreciat că eliminarea celor două taxe ar produce din ianuarie o scădere cu 100 de lei a facturii de energie electrică.

„Noi am făcut un calcul. Momentan, contribuţia la sistemul de certificate verzi este la 13 euro/megawat oră, înseamnă în jur de 65 de lei. Momentan, bonusul pe megawat oră este de 17 lei, dar ambele cresc, începând cu 1 ianuarie. Contribuţia (pentru certificate verzi – n.r.) creşte la 14,5 euro, înseamnă puţin peste 70 de lei, iar bonusul pe cogenerare probabil că o să treacă de 20 de lei, 22-23 de lei începând din 1 ianuarie. Deci ne apropiem de 100 de lei doar prin eliminarea acestor contribuţii la nişte scheme de sprijin. Este varianta simplă, sursele trebuie să fie tot bugetare, adică Guvernul să-şi asume că susţine aceste scheme fără de care anumiţi producători evident că nu prea rezistă în piaţă, dar colectarea să nu se facă de la anumiţi consumatori”, a precizat Zoltan Nagy-Bege.

Vicepreşedintele ANRE vede ca posibilă şi măsura eliminării TVA din facturile la energie pentru consumatorii casnici.

Cora Dumitrescu