3.9 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 1:27
No menu items!

EY România: Noua lege a insolvenței propusă de Guvernul Ponta face imposibile reorganizările judiciare

spot_img

 ey

Compania de consultanță EY România consideră că noul Cod al Insolvenței, intrat în vigoare pe 25 octombrie și suspendat de Curtea Constituțională pe 1 noiembrie, face reorganizările imposibile, prin reducerea duratei de aplicare a planului de la 3-4 ani la un an, și afectează protecția oferită societăţilor aflate în insolvenţă.

Radu Diaconu, manager în cadrul EY România, prognozează că actuala coaliție guvernamentală va trece prin Parlament o lege care să reia în mare măsură prevederile Codului Insolvenţei, astfel încât modificările aduse de noua legislaţie rămân relevante.

Curtea Constituţională a concluzionat că adoptarea legii prin ordonanţă de urgenţă nu s-a justificat, pentru că nu a existat nicio urgenţă reală. Astfel, noul Cod al Insolvenţei a fost în vigoare numai șapte zile, adică un record pentru sistemul legislativ.

Pe fond, Diaconu relevă câteva elemente ale legii:

  • Prevederile defunctului Cod al Insolvenţei permiteau autorităţilor fiscale să execute silit creanţele născute după deschiderea procedurii insolvenţei, afectând astfel considerabil protecţia oferită societăţilor aflate în insolvenţă.
  • Durata planului de reorganizare se reducea la un an (de la 3-4 ani), făcând reorganizările judiciare practic imposibile.
  • Planul de reorganizare trebuia aprobat de creditorii care deţineau minim 50% din valoarea creanţelor împotriva unei societăţi aflate în insolvenţă – această condiţie reprezintă o noutate pentru sistemul românesc al insolvenţei.
  • Judecătorul-sindic putea desemna un administrator judiciar provizoriu pe baza ofertelor depuse la dosarul instanţei de către diverşi administratori judiciari. Se dorea astfel eliminarea situaţiei des întâlnite în practică în care o societate care solicita deschiderea procedurii insolvenţei avea dreptul de a desemna un administrator judiciar provizoriu.

”Instituţiile financiare internaţionale solicită de mai mult timp o reformă a sistemului românesc al insolvenţei. În consecinţă, este doar o chestiune de timp până când eroarea procedurală a utilizării unei ordonanţe de urgenţă va fi rectificată şi o lege cu prevederi similare va fi adoptată. Rămâne de văzut dacă noua legislaţie va aduce într-adevăr mult dorita reformă a sistemului românesc al insolvenţei”, a declarat Diaconu.

Potrivit unei analize publicate recent de Sursa Zilei, această variantă a Codului Insolvenței creează premisele pentru un faliment generalizat al economiei românești, principalii beneficiari urmând a fi ”rechinii” din domeniul lichidărilor.

Vlad Bârleanu