Scăderea prețului petrolului și politicile de dezvoltare susțin redresarea zonei monetare unice
PIB-ul României va înregistra o creștere de 3,1% în 2015, susținută de o creștere rezonabilă atât a cererii interne cât și a celei externe, potrivit unei prognoze publicate de compania de consultanță EY.
Consumul ar urma să crească cu aproximativ 4% în 2015, un ritm apropiat de cel din 2014.
”Producția industrială s-a străduit să facă progrese în 2014 în pofida unui context fragil care a marcat sectorul de producție din Zona Euro. Acest efort a fost reflectat în trei scăderi trimestriale consecutive ale volumelor exporturilor, ceea ce nu este surprinzător după creșterea bruscă a exporturilor înregistrată în 2013. Privind în perspectivă, producția și exporturile ar trebui să înregistreze o creștere solidă în 2015, pe măsură ce economia Zonei Euro se redresează”, se arată într-un comunicat al EY România.
Piețele financiare au rămas calme în pofida desfășurării crizei din Ucraina, cu leul relativ stabil față de euro și rate ale dobânzilor pe termen lung care s-au situat cu mult sub 4%.
La aspecte negative, consultanții amintesc de îngrijorările cu privire la ritmul lent al privatizării și reformării companiilor de stat.
Astfel, încrederea investitorilor ar trebui să depășească tensiunile generate de recentul dezacord dintre autorități și FMI privind direcția politicilor fiscale și reformele structurale insuficiente, având în vedere perspectivele economice care rămân, în general, optimiste și politicile consecvente.
”Autorităţile trebuie să profite de pe urma acestei perioade de îmbunătăţire a condiţiilor economice pentru a atenua orice fel de impact pe termen scurt al reformelor, astfel încât să culeagă roade pe termen lung. Continuarea reformelor de pe piaţa muncii, cele privind sistemele fiscale, precum şi partea de reglementare vor duce toate la îmbunătăţirea perspectivelor de creştere economică pe termen lung. De asemenea, îmbunătăţirea situaţiei financiare şi economice aduce companiile într-o situație cheie de decizie – investim pentru viitor sau încasăm profiturile acum, cu riscul pierderii avantajului competitiv pe termen lung? Balanţa dintre aceşti doi factori se va înclina diferit în rândul diverselor sectoare economice, unele țintind mai degrabă investiţiile şi crearea de locuri de muncă urmărind astfel îmbunătăţirea mediului de business atât pe piaţa locală, cât şi în Zona Euro.”
Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România
Economia Zonei Euro va crește cu 1,5% în acest an și cu 1,8% în 2016, față de un ritm de 0,9% în 2014. Impulsul are la bază două elemente: scăderea bruscă a prețului petrolului și programul de relaxare cantitativă (QE).
Perspectiva de creștere pe termen mediu rămâne în continuare constrânsă de o serie de factori structurali, în special de necesitatea restrângerii poverii fiscale și de efectul puternic pe care rata înaltă a şomajului o are asupra creşterilor salariale. Acești factori vor genera un ritm de creștere anual situat în jurul valorii de 1,6% în perioada 2017-2019. Între timp, criza din Ucraina și negocierile dificile privind datoriile Greciei vor continua să reprezinte un risc pentru stabilitatea economică și financiară în următoarea perioadă de timp.
Media prețului pentru barilul de petrol este estimată la 55$ în 2015, față de 100$ în 2014, ceea ce determină o creștere de 1-1,5% a veniturilor reale ale consumatorilor din Zona Euro.
Efectul negativ al scăderii preţului la petrol a constat în scăderea accentuată a inflaţiei, de la un nivel deja coborât, de 0,4% în octombrie, la -0,6% în ianuarie, şi în intensificarea temerilor legate de efectele prelungite ale scăderii prețurilor în Zona Euro. Prin intermediul economiei reale şi al impactului cursurilor de schimb, inflaţia în Zona Euro este aşteptată să crească de la -0,2% în 2015 la 1,1% în 2016 şi la 1,7% până în 2019.
În condiţiile în care toţi ceilalţi factori rămân la fel, acest context ar trebui să slăbească moneda europeană de la o rată medie de schimb de 1,14 USD / 1 EUR în februarie, la o rată puţin peste 1 USD pentru un euro până la sfârşitul lui 2015. Acest element le va oferi exportatorilor un stimulent puternic de creştere a competitivităţii pe piaţa globală. Zona Euro este principala piață de export pentru România.