4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 15:18
No menu items!

Extremiști maghiari, declarați indezirabili. DIICOT are dosar pe siguranță națională

spot_img

HVIM

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a cerut nepermiterea intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din patru formaţiuni, considerate extremiste – Noua Gardă Ungară, Mișcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor și Jobbik – urmând să fie făcute demersurile necesare pentru ca aceştia să fie declaraţi indezirabili.

Anunțul a fost făcut, vineri seara, de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, în cadrul unei declarații de presă. Ea a precizat că, pe rolul Ministerului Public, există un dosar penal.

În urma activităţii de evaluare a riscului la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale ale legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea preîntâmpinării unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei competente declararea ca indezirabil pentru un număr de cetăţeni ungari, care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik.

Monica Dajbog

purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne

Purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că în legătură cu aceste persoane s-a stabilit „cu certitudine că sunt implicate în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii”.

La acest moment, suntem într-o procedură de informare a autorităţilor ungare, pentru a avea certitudinea că şi persoanele vizate sunt informate„, a mai spus Monica Dajbog.

Referitor la preşedintele Jobbik, Vona Gabor, purtătorul de cuvânt al MAI a spus că nu poate furniza informaţii, pentru că pe rolul Ministerului Public se află, în faza implementării, o cauză penală.

Conducerea Ministerului Public a confirmat, vineri seara, pentru Sursa Zilei, că pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) există un dosar penal care vizează infracțiuni de siguranță națională.

Sofia Marinescu