-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:50
No menu items!

Exporturile au crescut cu peste 9% față de 2012, în timp ce importurile au scăzut

spot_img

uzina dacia

Exporturile României s-au ridicat, în primele zece luni ale acestui an, la 41 de miliarde de euro, în creștere cu 9,2% față de perioada similară a anului trecut. Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată, în același timp, că importurile au scăzut cu 0,1% la valori exprimate în euro, ridicându-se la aproape 46 de miliarde de euro.

”Deficitul comercial în primele zece luni ale anului a fost de 21,2 miliarde de lei (4,8 miliarde de euro), mai mic cu 15,8 miliarde de lei (3,5 miliarde de euro) decât cel înregistrat în perioada similară din 2012”, se arată într-un comunicat de presă al INS.

Analizând balanța comercială pe destinații – zona intracomunitară/zona extracomunitară – ponderea exporturilor Românești spre statele din afara UE este mai mare decât cea spre țările din blocul comunitar.

Astfel, valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost, în primele zece luni ale anului, de 28,7 miliarde de euro la expedieri și de aproape 35 de miliarde de euro la introduceri, însemnând 70% din total exporturi și 76% din total importuri.

Pe de altă parte, valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri, în aceeași perioadă, a fost de 12,3 miliarde de euro la exporturi și de 11 miliarde de euro la importuri, reprezentând 30% din total exporturi și de 24% din total importuri.

”În perioada ianuarie – octombrie 2013, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (42% la export și 34,7% la import) și alte produse manufacturate (33% la export și respectiv 30,3% la import)”, a mai transmis INS.

În grupa produselor manufacturate sunt cuprinse produse prelucrate, clasificate în principal după materia primă (fier, oțel, cauciuc, metal și altele) , și articole manufacturate diverse (îmbrăcăminte și accesorii, încălțăminte etc.).

Cosmina Croitoru