6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:02
No menu items!

Exploziile uriașe din China, observate din spațiu, au produs și seisme. FOTO/VIDEO

spot_img

O serie de deflagrații s-a produs într-o zonă industrială din orașul portuar Tianjin, în estul Chinei

Două explozii uriașe produse, miercuri seara, în Nord-Estul Chinei au provocat pagube materiale de proporții, dar și moartea a zeci de persoane și rănirea altor câteva sute. Deflagraţiile au fost atât de puternice încât au putut fi observate din spaţiu și au declanşat o undă de şoc resimţită pe o rază de câţiva kilometri, Institutul american de geofizică USGS înregistrând chiar și fenomene seismice.

Exploziile au avut loc în zona industrială din Tianjin, în care erau depozitate produse chimice şi gaze toxice, potrivit unui bilanţ oficial provizoriu. Cel puţin 44 de persoane au fost ucise, iar alte câteva sute au fost rănite.

Fotografii şi imagini video postate pe reţele de socializare de către locuitori arată o minge uriaşă de foc ridicându-se pe cerul nopţii deasupra imobilelor din jur. Zone întregi din Portul Tianjin, al zecelea cel mai important din lume, au fost devastate, containere au fost proiectate ca nişte cutii de chibrituri, iar sute de maşini noi au fost distruse de flăcări, potrivit unui jurnalist Reuters, citat de Mediafax. „Dormeam atunci când ferestrele şi uşile casei au început să se zguduie şi am auzit explozii. Mai întâi am crezut că era vorba despre un cutremur”, a declarat pentru Reuters un locuitor din oraş, care stă la şapte kilometri de locul exploziilor.

https://www.youtube.com/watch?v=Unt92HotOOw

A doua explozie, mai puternică

Cele două explozii au avut loc la un interval de 30 de secunde, la ora locală 23.30 (18.30, ora României). Prima a avut loc într-un depozit în care erau stocaţi explozivi şi a proiectat fragmente în flăcări, care au declanşat a doua explozie, mult mai puternică.

Potrivit agenţiei oficiale China Nouă, prima explozie a fost echivalentă cu detonarea a trei tone de TNT, iar a doua a 21 de tone. Aceeași sursă arată că, bilanţul relevă cel puțin 44 de morţi, iar presa oficială scrie că este vorba despre aproximativ 400 de răniţi. Între victime se află cel puţin zece pompieri, potrivit presei chineze. Citând un spital local, China Nouă precizează că majoritatea răniţilor au fost atinşi de cioburi şi moloz, proiectate de explozii.

https://www.youtube.com/watch?v=RCqrBvE4rg8

Aproximativ 100 de camioane de pompieri au fost trimise la faţa locului, iar mai multe dintre ele au fost distruse de flăcări. „Am crezut cu toţii că era cutremur, ne-am îmbrăcat repede şi am ieşit afară”, a declarat Liu, o studentă care locuieşte împreună cu familia în apropiere de locul exploziei. „O bucată din tavan s-a prăbuşit în clădirea noastră, dar n-a fost rănit nimeni. În această (joi) dimineaţa este în continuare un fum negru pe cer”, a declarat ea pentru DPA.

Pe de altă parte, ziarul Cotidianul Poporului scria după incident că şapte persoane au fost ucise după ce o încărcătură de explozivi a luat foc în depozitul în care era stocată, iar presa locală anunţa că 300-400 de persoane au fost rănite, relatează AFP.

Imagini postate pe reţeaua de microblogging Weibo surprind persoane pline de sânge fugind pe străzi, altele cu copii în braţe, înveliţi în pături, dar autenticitatea acestor imagini nu a putut să fie confirmată imediat, precizează AFP.

Tianjin, situat la aproximativ 140 de kilometri de Beijing, este unul dintre cele mai mari oraşe din ţară, cu o populaţie de aproape 15 milioane de persoane, potrivit unor date oficiale din 2013.

https://www.youtube.com/watch?v=aSjif0gcufM

Emanuel Stan