2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 12:23
No menu items!

Explozie urmată de incendiu în Brăila. Un bărbat a fost rănit

spot_img

pompieri

O explozie urmată de un incendiu s-a produs, marţi dimineaţă, într-o casă din municipiul Brăila, din cauza unei acumulări de gaze la o sobă din locuinţă. Un bărbat a fost rănit în urma deflagraţiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, Ştefan Stoian, pompierii au fost solicitaţi, marţi dimineaţă, în jurul orei 5.30, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs într-o casă din municipiul Brăila.

„În timpul intervenţiei am constatat că incendiul a fost provocat de o explozie produsă la o sobă din locuinţă alimentată cu gaz. În urma exploziei, provocată de o acumulare de gaze, un bărbat de 46 de ani care locuia în casa respectivă a suferit arsuri pe membre, dar este în afara oricărui pericol, el fiind transportat la Spitalul Judeţean din Brăila”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.

El a precizat că în urma exploziei urmate de incendiu au fost distruse bunurile dintr-o cameră, plafoanele imobilului şi, parţial, acoperişul casei.

R.D.