O explozie puternică a avut loc marţi după-amiază la un liceu din oraşul suedez Karlstad, dar, potrivit informaţiilor preliminare, nu există victime, informează presa locală.
Deflagraţia a avut loc în jurul orei 15.00 (16.00, ora României) la Liceul Tingvallag din oraşul Karlstad, în centrul Suediei, informează ediţia suedeză a publicaţiei The Local.
Poliţia a confirmat incidentul, iar acoperişul instituţiei de învăţământ este avariat.
„A avut loc o explozie masivă, iar geamurile şi zidurile clădirii se mişcau”, a declarat Christine Holmberg, directorul liceului, citat de publicaţia Aftonbladet.
Zeci de echipaje de poliţie, pompieri şi ambulanţe s-au deplasat la locul deflagraţiei. Nu există informaţii privind eventuale victime, dar, potrivit unor surse, toţi elevii sunt în siguranţă.
„Încercăm să ne facem o impresie asupra a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Stefan Wickberg, purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale.