O explozie puternică s-a produs, marţi dimineaţă, într-un bloc cu zece etaje din Reşiţa. O femeie a fost găsită moartă, sub dărâmături. Alte trei persoane au fost rănite, iar în urma deflagraţiei locatarii au fost evacuaţi, în condiţiile în care au fost grav avariate parterul şi primele trei etaje ale imobilului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, Ancuţa Cărbunaru, femeia a fost găsită în faţa blocului, pe trotuar, sub dărâmături. Pompierii îndepărtează molozul căzut de pe bloc în urma exploziei, pentru a scoate trupul femeii, deocamdată nefiind cunoscută identitatea acesteia, a mai spus Ancuţa Cărbunaru. Ea a precizat că, deocamdată, nu a fost stabilită cauza exploziei, fiind posibil să se fi produs din cauza unei acumulări de gaze de la reţea sau de la o centrală termică.
Explozia a avut loc într-un bloc cu zece etaje de pe strada Republicii din Reşiţa, într-un apartament de la etajul al doilea.
În urma deflagraţiei, trei persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă. Victimele au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean din Reşiţa, a declarat, la rândul ei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Reşiţa, Ancuţa Balint.
În urma exploziei toţi locatarii blocului au fost evacuaţi, în condiţiile în care au fost grav avariate parterul şi primele trei etaje ale imobilului, o parte dintre pereţi dărâmându-se, în timp ce plafonul dintre etajele doi şi trei s-a prăbuşit.
Primele evaluări făcute de autorităţile aflate la faţa locului arată că au fost distruse cel puţin zece apartamente, celelalte locuinţe din bloc suferind diferite avarii. La faţa locului se află reprezentanţi ai ISU, ai Poliţiei, ai Primăriei, E.On, dar şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, care încearcă să stabilească dacă există pericolul de prăbuşire a blocului.
De asemenea, în urma deflagraţiei au fost distruse mai multe maşini parcate în zonă. Totodată, au fost afectate şi câteva locuinţe dint-un bloc învecinat.
Echipele de intervenţie au oprit furnizarea energiei electrice şi a gazului în blocul cu zece etaje, în timp ce Primăria caută soluţii pentru cazarea locatarilor evacuaţi.
R.D.