-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:11
No menu items!

Experții ONU, după verificările de la Zaporojie: Este nevoie de măsuri urgente pentru prevenirea unui accident nuclear

spot_img

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a ONU a publicat, marți, raportul său privind centrala nucleară Zaporojie, după inspecția de săptămâna trecută. AIEA avertizează că există o ”necesitate urgentă de măsuri provizorii pentru a preveni un accident nuclear” la centrala de la Zaporojie şi a subliniat că este ”serios îngrijorată” de situaţia din interiorul instalaţiei, relatează The Guardian.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a publicat raportul despre siguranţa nucleară şi situaţia securităţii la centrala nucleară Zaporojie, ocupată de ruşi, din sud-estul Ucrainei.

Situaţia din Ucraina este ”fără precedent”, menţionează raportul.

”Este pentru prima dată când are loc un conflict militar în mijlocul facilităţilor unui mare program nuclear de energie. Un accident nuclear poate avea efecte grave în interiorul ţării şi în afara graniţelor acesteia”, se mai arată în raport.

AIEA a mai precizat că ”până la încheierea conflictului şi restabilirea condiţiilor stabile, este nevoie urgentă de măsuri provizorii pentru prevenirea unui accident nuclear rezultat din daune fizice cauzate de mijloace militare”.

”Acest lucru poate fi realizat prin înfiinţarea imediată a unei zone de siguranţă şi protecţie a securităţii nucleare”, conform raportului.

În plus, echipa de experţi nucleari ai ONU a asistat ”îndeaproape” la bombardamente în vecinătatea centralei nucleare Zaporojie în timpul vizitei la instalaţie, se arată în raportul AIEA.

De asemenea, au observat de la prima vedere avariile aduse suprafeţei drumului, pereţilor şi ferestrelor diferitelor clădiri, precum şi pasajului superior care leagă unităţile de reactoare ale centralei.

În raport se precizează și că bombardarea în curs de desfășurare ar putea deteriora alte sisteme și echipamente critice ale instalațiilor și poate duce la consecințe mai grave, inclusiv eliberarea nelimitată de materiale radioactive în mediu. Prin urmare, orice bombardament care pune în pericol siguranța și securitatea la Zaporojie trebuie evitată.

Echipamentele militare prezente la fața locului și schimburile militare cinetice care au loc în imediata apropiere a zonelor vitale subminează sistemul de protecție fizică proiectat al centralei, se mai arată în raportul AIEA.

Echipa AIEA a observat prezența personalului, vehiculelor și echipamentelor militare rusești în diferite locuri ale centralei nucleare de la Zaporojie, inclusiv mai multe camioane militare la parterul sălilor de turbine ale Unității 1 și Unității 2 și vehiculelor militare staționate sub pasajul superior care leagă unitățile reactorului.

Şeful AIEA, Rafael Grossi, a declarat că ”deşi evenimentele din trecut nu au declanşat încă o urgenţă nucleară, ele reprezentau o ameninţare constantă la adresa siguranţei şi securităţii nucleare, deoarece funcţiile critice de siguranţă ar putea fi afectate”, mai precizează AIEA.

                                                                                                                   Adina Silav