- Andi Topală
Lumea face ochii cât cepele la dovezile remarcabile ale vieții pe planeta Marte: apa curgătoare. Nu mă opresc aici la speculațiile despre promovarea unui film artistic. Pentru mine nu are nicio importanță. Poate chiar există apă în formă lichidă pe Planeta Roșie. Altceva mă neliniștește și ar trebui să dea de gândit întregii omeniri, mai ales liderilor politici și guvernelor. Până nu va fi prea târziu. Și se pare că așa va fi.
Specialiștii NASA, oamenii de știință, cercetătorii fac eforturi deosebite să găsească dovezi pentru teoria privind viața pe Marte, în timp ce oamenii (publicul) sunt captivați de ideea existenței unor organisme vii pe altă planetă, uitând însă de cele de pe Pământ.
Iar rapoartele unor organizații de protecție a mediului trec prin fața ochilor noștri precum un meteorit care lovește Marte. În ultimele patru decenii, planeta a pierdut 50% din speciile de animalele vertebrate. Gândiți-vă ce s-ar schimba dacă am aprecia apa terestră la fel de mult cum apreciem posibilitatea existenței apei pe Marte. Doar 3% din apa de pe această planetă este în stare proaspătă; și din aceasta, două treimi este în stare solidă (înghețată). Șaizeci la sută din apa folosită în agricultură este împrăștiată neglijent de sistemele de irigare. Râurile, lacurile, pânza freatică sunt aproape secate, iar apa care rămâne este de multe ori atât de contaminată, încât amenință viețile celor care o consumă.
Rapoarte recente sugerează că numărul peștilor s-a înjumătățit începând cu 1970. Specii de pești care odată cutreierau mările și oceanele în milioane de exemplare au ajuns să numere câteva zeci de mii de bucăți. Recifele de corali sunt sub o așa amenințare, încât ar putea dispărea până în 2050.
Cu câteva ore înainte ca descoperirea de pe Marte să fie anunțată, Shell a renuțat la prospectarea sa de petrol în Marea Chukchi. Pentru acționarii companiei, a fost un dezastru minor: pierderea a 4 miliarde $. Pentru cei care iubesc planeta și viața pe care aceasta o susține a fost un mare noroc. S-a întâmplat doar pentru că Shell nu a găsit rezerve suficiente. Dacă ar fi reușit, ar fi expus unul dintre cele mai vulnerabile locuri de pe pământ.
Barack Obama, președintele țării care a permis Shell activitățile de forare, le vorbea, în Alaska, americanilor despre efectele devastatoare ale schimbărilor climatice, cauzate de arderea combustibililor fosili din Arctica.
Guvernele lumii lasă piața să decidă, în funcție de nevoile și cererile oamenilor: acesta este modul în care guvernele încearcă să rezolve distrugerea planetară. Lasă totul la mâna conștiinței consumatorilor, în timp ce conștiința acestora este orbită de reclame și minciuni corporatiste.
În fiecare an, sunt concepute noi modalități inteligente de a risipi lucruri, și în fiecare an devenim mai deprinși să consumăm inutil resursele prețioase ale planetei. Să nu ne surprindă cum o țară devine mai bogată pe măsură ce oamenilor le pasă mai puțin de impactul pe care îl au acțiunile lor asupra planetei.
De ce ne-ar păsa mai mult de existența vieții pe altă planetă în loc să ne pese de a noastră? Cu ce ne încălzește faptul că pe Marte există viață, când pe a noastră nu o apreciem? Dacă ne pasă așa mult de Marte, de ce nu plecăm acolo? Sau asta e intenția, după ce consumăm tot, pe Pământ, ca niște lăcuste?