Realitatea este un sistem informaţional ce implică conştiinţa noastră proprie, consideră dr. Robert Lanza
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, ştiinţa va putea să creeze realităţi pe care acum nu ni le putem imagina. Chiar dacă pare greu de crezut, pe măsură ce evoluăm, vom reuși să construim alte sisteme informaţionale ce corespund altor realităţi, universuri bazate pe o logică cu totul diferită de a noastră, fără spaţiu şi timp, spune dr. Robert Lanza, unul dintre cei mai importanți oameni de știință din lume, citat de noulpamant.ro.
Immanuel Kant spunea, în 1781, că spaţiul şi timpul sunt reale, dar ca proprietăţi ale minţii noastre. Aceşti algoritmi nu sunt doar chei către conştiinţă, însă spaţiul şi timpul –proprietăţile materiei în sine – sunt relative la observator.
O nouă teorie numită biocentrism are la bază ideea că spaţiul şi timpul ar putea fi să nu fie singurele unelte pe care le putem folosi pentru a crea realitatea. În prezent, destinul nostru este să trăim şi să murim în lumea de zi cu zi, cu bine şi cu rău. Însă ce se întâmplă dacă schimbăm algoritmii în aşa fel încât în loc de timpul liniar, ar fi vorba de ceva tridimensional precum spaţiul? Conştiinţa s-ar mişca atunci prin multivers. Am fi capabili să ne plimbăm prin timp la fel cum o facem în spaţiu. Şi după ce am călători 4 milioane de ani, viaţa şi-ar găsi calea de evadare din cuşca sa corporală. Destinul nostru ar exista atunci în realităţi ce există în afara universului fizic cunoscut.
Chiar şi literatura științifico-fantastică se luptă cu implicaţiile acestui fapt. În filmul Avatar, conştiinţa umană este infuzată în nişte extratereştri albaştri ce trăiesc într-o lume extraordinară. Totuşi, conform biocentrismului, replicarea inteligenţei umane şi a conştiinţei va necesita acelaşi tip de algoritmi pentru implicarea timpului şi a spaţiului de care noi ne bucurăm. Tot ceea ce experimentăm este un vârtej de informaţii care are loc în capul nostru. Timpul este pur şi simplu suma tuturor stărilor spaţiale – precum cadrele unui film – ce au loc în mintea noastră. Este modul nostru prin care înţelegem lucrurile. Există de asemenea o intangibilitate deosebită a spaţiului. Nu îl putem lua şi aduce în laborator. La fel ca în cazul timpului, spaţiul nu este un obiect extern. El este parte din programul mental ce modelează informaţia în obiecte multidimensionale.
Noi luăm ca atare modul în care mintea noastră pune totul la un loc. Viaţa, aşa cum o ştim noi, este definită de o logică spaţio-temporală, care ne închide în universul cu care suntem familiarizaţi. La fel ca într-un vis, rezultatele experienţelor teoriei cuantice confirmă că proprietăţile particulelor din lumea „reală” sunt în acelaşi timp observate-determinate.
Loren Eiseley scria: „În timp ce stăteam într-o seară cu un prieten poet urmărind o mare operă ce se ţinea într-un cort sub luminile scenei, poetul mi-a luat mâna şi a îndreptat-o undeva într-o parte. Undeva sus, născută din noapte, o imensă molie Cercopia trecea de la reflector la reflector pe deasupra actorilor de pe scenă. Ea nu ştie, a şoptit prietenul meu entuziasmat. Trece printr-un univers extraterestru extrem de luminos, însă invizibil pentru ea. Ea joacă într-o altă piesă, nu ne vede. Nu ştie. Poate acelaşi lucru ni se întâmplă şi nouă acum”.
La fel ca în cazul moliei, noi nu putem vedea dincolo de luminile scenei. Universul este pur şi simplu rampa de lansare a vieţii. Doar că nu există rachete care să ne conducă pe următoarea treaptă. Atât de mult căutată Teorie a Unificării, a fost doar o componentă ce lipsea, prea aproape de noi ca să o băgăm în seamă. Mare parte din entuziasmul care a însoţit anunţul în legătură cu faptul că genomul uman a fost cartografiat, sau ideea ca Big Bangul se afla inscripţionat în dorinţa oamenilor pentru împlinire şi totalitate. Însă, multe dintre aceste teorii atotcuprinzătoare, uită să ia în vedere un factor crucial: noi le creăm. Este fiinţa biologică cea care scrie poveştile, face observaţiile şi dă nume lucrurilor. Iar în interior, se întâmplă marea extidere a perspectivei, pe care, până acum, ştiinţa nu a putut-o confirma deşi este cea mai apropiată de noi şi cea mai familiară – conştiinţa.
Realitatea este pur şi simplu un sistem informaţional ce implică conştiinţa noastră proprie. Până nu ne înţelegem pe noi înşine, vom continua să zburăm de la reflector la reflector, incapabili să discernem marea piesa ce are loc sub acoperişul cortului unde este scena.
Olimpia Diaconiuc