4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:44
No menu items!

EximBank raportează un profit net de 40 mil. lei pentru primul semestru

spot_img

sediu_EximBank2
EximBank, bancă deținută de statul român, a încheiat primul semestru al acestui an cu profit net de 40 de milioane de lei, cu 26% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2014, pe fondul extinderii portofoliului de produse și a acoperirii teritoriale, potrivit unui comunicat de presă.

Traian Halalai, președintele executiv al EximBank, a afirmat că rezultatul este consecința procesului de modernizare a băncii, care s-a concentrat pe creșterea flexibilității și a adaptării ofertei de produse și servicii la cerințele companiilor.

Activele băncii, care este specializată exclusiv pe segmentul corporate, s-au majorat cu 174 de milioane de lei, depășind cu 4% nivelul înregistrat la sfârșitul anului precedent, pe fondul dinamicii ascendente a portofoliului de credite acordate.

Volumul expunerilor noi derulate în primele șase luni ale acestui an de EximBank – atât în nume și cont propriu, cât și în numele și contul statului – a totalizat peste 600 milioane lei, cu 5% peste valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului precedent.

Rata creditelor neperformante a ajuns la 3,3%, față de 8,9% în iunie 2014, sub nivelul mediei înregistrate de sistemul bancar, de 13%.

În prima parte a anului, Guvernul a decis ca viitoarea bancă de dezvoltare a României să fie construită pe structura EximBank, activitatea acesteia urmând să se concentreze pe finanțarea dezvoltării economice și pe creșterea eficienței politicilor macroeconomice.

”În ceea ce privește demersurile privind extinderea mandatului EximBank prin preluarea atribuțiilor specifice unei bănci de dezvoltare, procesul de revizuire și actualizare a cadrului legislativ relevant este aproape finalizat. Suntem încrezători în capacitatea comitetului interinstituțional – coordonat de Ministerul Finanțelor Publice – de a finaliza acest proces legislativ în cel mai scurt timp astfel încât să avem operațională această zonă de business până la finele anului. Prin această extindere de mandat, EximBank își va diversifica și intensifica activitățile desfășurate până în prezent în numele și contul statului. Vorbim de bancă de dezvoltare ca o instituţie specializată, creată de guvern pentru a contribui la dezvoltarea economiei prin finanțarea domeniilor prioritare, inclusiv a proiectelor de infrastructură, susținerea exporturilor românești și creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene”, a afirmat Halalai.

EximBank oferă instrumentele specifice de finanțare, garantare și asigurare, care pot fi accesate de orice tip de societate comercială care derulează tranzacţii internaţionale sau care se adresează numai pieţei interne. Garanțiile oferite de EximBank sunt emise în numele și contul statului român, sunt suverane, reduc riscurile asociate activității de creditare și comerțului internațional.