1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:03
No menu items!

EximBank le cere băncilor comerciale să apeleze mai mult la garanțiile de stat, în creditarea mediului privat

spot_img

Conducerea băncii de stat EximBank a îndemnat reprezentanții băncilor comerciale să colaboreze pentru a crește rata de utilizare a garanțiilor și asigurărilor de stat în beneficiul direct al sectorului antreprenorial local, în cadrul unei întâlniri care a avut loc marți, potrivit unui comunicat al instituției.

EximBank acționează ca unic agent al statului pe piața românească de garanții și asigurări, astfel că deține în portofoliu produse care, pe de o parte, facilitează accesul companiilor la finanțările de care au nevoie pentru a se dezvolta, a inova sau a crea noi locuri de muncă, iar, pe de altă parte, permit băncilor partenere să accelereze creditarea, având consistent acoperit riscul asociat creditelor acordate.

Banca a lansat recent un nou produs de garantare – Plafonul de garantare IMM, în cadrul căruia EximBank pune la dispoziția băncilor comerciale un plafon de garantare în valoare de 200 de milioane de lei, pe care instituțiile bancare de pe piața locală îl pot utiliza în acest an pentru creditarea întreprinderilor mici și mijlocii.

”Garanțiile pe care statul român le emite prin intermediul EximBank reprezintă o resursă extraordinară și accesibilă pe care credem că atât companiile, cât mai ales băncile comerciale, ar trebui să o exploateze mai mult. Am decis să organizăm această întâlnire tocmai pentru a identifica modalitățile prin care putem dinamiza parteneriatele pe care le avem cu băncile comerciale astfel încât să creștem rata de utilizare a acestor instrumentece au dublu impact pozitiv. Vorbim practic de garanţii cu risc suveran în spate, un instrument care poate deschide mult mai ușor calea companiilor spre produsele oferite de bănci, în condiții de risc reduse pentru acestea din urmă”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

În prezent, orice bancă comercială poate încheia un acord de plafon cu EximBank în cadrul căruia îî va fi pusă la dispoziție o sumă în limita căreia EximBank va emite garanții de stat pentru creditele de investiții și/sau pentru activitatea curentă acordate IMM-urilor de banca parteneră. Procentul de acoperire a creditelor prin garanțiile de stat emise de EximBank în cadrul unui plafon variază în funcție de destinația finanțării acordate fiind de maximum 80% în cazul creditelor de investiții și de maximum 70% pentru creditele destinate finanțării activității curente.

Băncile comerciale pot accesa de asemenea și contragaranția în numele și contul statului prin care EximBank garantează maximum 80% din scrisorile de garanție bancară ce urmează să fie emise de instituțiile financiare pentru proiecte de investiții în domenii economice prioritare. Contragaranția se acordă pentru scrisorile de garanție bancară de participare la licitație, restituire avans, bună execuție sau alte tipuri de SGB solicitate prin contractele la intern sau de export și se emite în moneda scrisorii de garanție bancară sau a plafonului de garanții.

EximBank este o bancă de stat, cu o rețea de 20 de unități, cu un portofoliu de produse axat pe finanţare, garantare şi asigurare. Scopul principal al băncii este susţinerea activității exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor care derulează proiecte cu fonduri europene.

V.B.