16.7 C
București
joi, 19 septembrie 2024 - 22:59
No menu items!

Exercițiul gimnastei Sabrina Voinea va fi reanalizat. Mesajul trimis de FIG

spot_img

Exercițiul din finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris al Sabrinei Voinea va fi reanalizat, potrivit surselor Antena 3 CNN. Nadia Comăneci a fost contactată, marți, de Federația Internațională de Gimnastică, după ce a depus mai multe contestații.

Nadia Comăneci a trimis în această dimineață mai multe solicitări președintelui Federației Internaționale de Gimnastică, Morinari Watanabe.

Președintele FIG i-a transmis un mesaj Nadiei Comăneci în care i-a spus că vor reanaliza exercițiul Sabrinei Voinea de la sol, pentru a verifica dacă a existat vreo neregulă.

Nadia Comăneci a susținut încă de la început gimnastele românce care au fost depunctate pe nedrept la Jocurile Olimpice de la Paris, în urma prestațiilor lor de luni.

Fosta gimnastă a publicat și un videoclip cu exercițiul Sabrinei Voinea la sol, în care spune că „nu văd călcâiul atingând pământul”.

Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5. 

Sabrina susține că nu a ieșit de pe covor, așa cum au spus arbitrii când au justificat depunctarea sa cu 0.1 folosind ca probă o fotografie. Sportiva acuză că respectiva imagine nu a fost făcută în finala de la sol de luni.

„Nu știu exact ce părere au avut arbitrele, eu mi-am făcut solul cât am putut de bine, am tras până la capăt de mine, am reușit toate liniile acrobatice, nu am ieșit deloc din sol, mi-am făcut toată artistica, dar iată că arbitrele nu știu ce au văzut. Au văzut altceva și m-au depunctat cu 0.1, doar că nu știu pe ce. Ele au spus că am ieșit din covor, dar eu nu am iești. Au avut o poză o poză la îndemână în care au zis că eu am ieșit din covor, doar că acea poză nu era de ieri”, a explicat gimnasta la Antena 3 CNN.

                                                                                                              Adina Bucur