Pentru a avea un posterior deosebit, cu o formă frumoasă, trebuie să ai un nivel scăzut de grăsime corporală și mușchii fesieri foarte bine dezvoltați. Această grupă de mușchi este foarte importantă pentru mișcări explozive ale părții inferioare a corpului.
Mușchii fesieri au un rol esențial în producerea forței, fiind implicați direct în sprint-uri, alergat și sărit. Pentru cei care practică orice tip de sport, gluteii (mușchii fesieri) puternici îi vor face mai buni și îi vor ajuta să-și îmbunătățească performanțele .
Cercetările arată că gluteii nu se prea activează în mișcări simple, precum mersul pe jos sau ridicatul de pe scaun. Fiind o grupă musculară mare este costisitoare din punct de vedere metabolic, motiv pentru care rămâne relativ inactivă până când persoana trebuie să sprinteze, să sară sau să ridice ceva greu de la pământ.
Gluteii devin inhibați din cauza sedentarismului (cu precădere a statului pe scaun zilnic, un timp îndelungat), precum și a lipsei unui antrenament în mod regulat, iar în timp „uită” cum să se activeze. Unii specialiști numesc acest fenoment „amnezie gluteică”.
Este esențial să se reușească stabilirea unei conexiuni între minte și mușchi în timpul antrenamentului, pentru activarea gluteilor, efect realizat prin concentrarea inițială asupra unor exerciții simple de activare.
Pentru a dezvolta aceasta grupă de mușchi, trebuie executate exerciții în care aceștia sunt lucrați din unghiuri diferite.
Iată cateva exemple de exerciții complexe pentru mușchii fesieri, care implică și dezvoltarea echilibrului. Un amănunt esențial în executarea lor este menținerea spatelui drept și concentrarea atenției pe glutei, aceștia fiind folosiți în proporție majoră pe mișcarea de ridicare a exercițiilor.
Pâna data viitoare, nu uitați să fiți ALWAYS FIT AND READY FOR FITNESS!
Lucian Mera