-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:18
No menu items!

Exerciții de tragere ale navelor de război rusești, asupra unor ținte din Marea Neagră

spot_img

Navele de război rusești au exersat trageri asupra țintelor aeropurtate și maritime în timpul exercițiilor din Marea Neagră, în sudul Ucrainei, a anunțat, vineri dimineața, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Exercițiile care implică 20 de nave ale marinei au început miercuri și fac parte dintr-o serie de activități militare în regiune, în apropierea Ucrainei. Este de așteptat ca exercițiile din Marea Neagră să se încheie cele mai târziu vineri.

Forțele de artilerie rusă din regiunea de sud Rostov, care se învecinează cu Ucraina, au exersat și distrugerea forțelor inamice și a vehiculelor blindate cu obuziere, a declarat Ministerul Apărării.

Conform planului de instruire a forţelor armate ruse pe anul 2022, o serie de exerciţii navele sunt programate în ianuarie-februarie în toate zonele de responsabilitate ale flotelor navale ruse, sub comanda amiralului Nikolai Ievmenov, comandantul marinei ruse.

Exerciţiile navale programate în această perioadă vor acoperi mările adiacente teritoriului rus şi de asemenea zone oceanice importante din punct de vedere operaţional. Manevre separate vor avea loc în Marea Mediterană, Marea Nordului şi Marea Ohotsk, precum şi în Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific.

În total, vor participa peste 140 de nave de luptă, cel puţin 60 de avioane, circa 1.000 de elemente de tehnică de luptă şi aproximativ 10.000 de militari.