Participă 12.500 de militari din nouă state NATO
Un important exerciţiu militar începe miercuri în Polonia, la care participă 12.500 de militari, dintre care 750 sunt din alte opt state membre NATO, a anunţat Ministerul polonez al Apărării, citat de AFP.
Organizat din doi în doi ani începând din 2006 de armata poloneză, cu numele de cod Anaconda, acest exerciţiu „a devenit un element permanent de formare a Alianţei Nord-Atlantice”, potrivit Ministerului.
Pe lângă polonezi, la exerciţiu vor participa soldaţi din Estonia, Lituania, Olanda, Cehia, Ungaria, Canada, Statele Unite şi Marea Britanie. Militarii se vor antrena în nordul Poloniei până la 3 octombrie, având ca obiectiv principal pregătirea pentru găzduirea, în caz de nevoie, a forţelor de reacţie rapidă ale NATO.
Polonia şi statele baltice se tem pentru securitatea lor după anexarea Crimeei, în martie, de către Rusia şi după sprijinul acordat de Moscova rebelilor separatişti din estul Ucrainei.
La summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Newport (Ţara Galilor), de la începutul lunii, NATO a anunţat menţinerea unei „prezenţe continue” în regiune, în special prin crearea unei forţe „foarte reactive” în cadrul forţei de reacţie a NATO (NRF).
Acest „vârf de lance” va include câteva mii de trupe terestre, pregătite să fie mobilizate în câteva zile cu sprijin aerian, maritim şi al forţelor speciale.
Ministerul lituanian al Apărării, Jonas Vytautas Zukasa, a anunţat săptămâna trecută deschiderea unor centre regionale de „comandament şi control”, fiecare cu câte 120 de militari, în patru sau cinci ţări, respectiv în Lituania, Letonia, Estonia, Polonia sau România.
Alte exerciţii, organizate de NATO, sunt prevăzute în Polonia în octombrie cu participarea în special a forţelor americane şi britanice.
Preşedintele american Barack Obama a dat asigurări, în urma summitului NATO, că Alianţa va continua patrulele aeriene consolidate deasupra statelor baltice, trimiterea fregatelor în Marea Neagră şi Marea Baltică şi va dubla exerciţiile militare în est.
NATO şi Rusia au semnat în 1997 un „Act fondator” în care aliaţii promiteau să nu instaleze baze permanente în fostele state membre ale Pactului de la Varşovia.
C.A.