-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:34
No menu items!

Executivul își va angaja marți răspunderea în Parlament pe programul politic

spot_img

Parlament_plen_SZ

Executivul condus de Victor Ponta își va angaja marți, la ora 14.00, răspunderea pe programul politic, a anunțat, luni, la finalul ședinței Biroului Permanent reunit al Camerei Deputaților și Senatului, președintele interimar al Senatului, Cristian Dumitrescu.

„Prin vot s-a stabilit cu unanimitate de voturi ca domnul Victor Ponta, primul-ministru al României, să fie invitat mâine (marți-n.r.), la ora 14.00, pentru a prezenta programul politic”, a declarat Cristian Dumitrescu.

El a adăugat că, potrivit Constituției, în termen de trei zile de la prezentarea programului politic de către premier se poate introduce o moțiune de cenzură.

Dumitrescu a mai precizat că eventuala moțiune de cenzură va fi dezbătută în maximum cinci zile după termenul de trei zile.

„Dacă joi trec cele trei zile, luni sau marţi e posibil să se dezbată o moţiune de cenzură”, a declarat Cristian Dumitrescu.

D.M.