2.8 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 22:58
No menu items!

EXCLUSIV. Schema relațională a afacerilor lui Dan Condrea

spot_img

În ultimii 14 ani, Dan Condrea a controlat, din poziția de acționar majoritar, nu mai puțin de 11 firme. Șapte dintre ele figurează, în prezent, potrivit datelor publicate de Registrul Comerțului, Monitorul Oficial și ANAF ca fiind active, alte patru fiind înscrise cu activitate suspendată ori lichidate.

Deși, legal, pe baza datelor oficiale, cele patru societăți nu ar mai fi putut derula  contracte, unele dintre acestea au participat, în ultimii ani, la licitații publice și și-au adjudecat contracte de sute de mii de euro cu spitalele. Plățile s-au făcut inclusiv din fonduri europene, dar sumele nu apar și în înregistrările ANAF.

Informațiile de pe portalurile care monitorizează achizițiile publice arată că societățile controlate de Condrea nu au livrat unităților medicale doar dezinfectanți, ci și medicamente, alte produse farmaceutice sau servicii de birotică, îndosariere și chiar asistență IT.

În toate aceste companii, Dan Condrea i-a avut ca parteneri, inițial, pe tatăl său, apoi pe fosta soție, Laura Marilena Georgescu, pe fosta cumnată Felicia Cristina Georgescu (Bica – după căsătorie), pe actuala parteneră de viață, Uliana Ochinciuc, dar și pe Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma. În plus, una dintre aceste societăți a fost controlată de Condrea prin două firme off-shore din Cipru, al căror beneficiar real era.

În administrarea firmelor, Condrea a fost ajutat de fostul său cumnat, Andrei Bica, de  Asociatia Hexi Med, reprezentată de Miron Victor Panaitescu (aflat acum în arest), de societatea EMEX CONT SRL (o firmă de contabilitate cu care au lucrat societățile lui Condrea), dar și de Viorel Bobaru  – un alt partener de afaceri al lui Dan Condrea.

Modul în care Dan Condrea și partenerii săi au derulat afaceri prin aceste firme demonstrează cum a fost posibilă fraudarea masivă a statului și a sistemului de sănătătate – fraudă care a cauzat inclusiv victime în rândul pacienților internați în spitalele cărora companiile controlate de ei le-au livrat produse diluate ori neconforme – cu largul concurs al autorităților.

 Lista completă a firmelor controlate de Dan Condrea

FIRME ACTIVE:

Schema Condrea 1

  1. Hexi Pharma Co (Acționari: Dan Condrea / Uliana Ochinciuc)
  2. Health Services Company SRL (Acționari: Dan Condrea/Uliana Ochinciuc)
  3. OCHMED SRL (Acționari: Dan Condrea /Uliana Ochinciuc)
  4. Signum Service SRL (fosta Auto Service Chitila SRL) (Acționar unic: Dan Condrea)
  5. Hexi Med SRL (Acționari: Dan Condrea / Uliana Ochinciuc)
  6. MEDICAL CLEANING SRL (fosta HEXI MED SRL, pana in 27.11.2006) (Actionari: Dan Condrea / Flori Dinu)
  7. UNILAB SRL (fosta DEPOMED SRL) (Acționar HATOM Limited – Cipru, beneficiar real Dan Condrea)

ALTE FIRME la care a fost acționar Dan Condrea și care figurează cu activitate suspendată și fără alte înregistrări ulterioare în RECOM, Monitorul Oficial sau la ANAF:

Schema Condrea 2

  1. Hexi Farma SRL (Acționari: Dan Condrea /Laura Georgescu, fosta Condrea). Firma figurează cu activitate suspendata de la 1 iunie 2009.
  2. Hexi Med Farma SRL (Acționari: Dan Condrea /Laura Georgescu). Firma figurează cu activitate suspendată din 1 iulie 2007.
  3. Hexi Imobiliare SRL (fosta Steritech SRL). (Initial, actionari au fost Dan Condrea si Laura Georgescu . In 2008, Dan Condrea i-a cesionat pachetul său de acțiuni Laurei Georgescu, care a devenit acționar unic și administrator). Firma are acum activitatea suspendată.
  4. Hexi Medical Farma SRL (Acționari: Dan Condrea /Laura Georgescu). Firma a intrat în procedură de dizolvare în 2012 și a fost lichidată în septembrie 2015.

Hexi Farma SRL – activitatea suspendată de șapte ani, contracte până acum doi ani

Așa –zisa “firmă – clonă” a companiei Hexi Pharma – societatea Hexi Farma SRL ( despre care a relatat jurnalistul Cătălin Tolontan) reprezintă dacă nu un model de fraudă, cel puțin unul de indoleță din partea autorităților.

Firma are activitatea suspendată încă de la 1 iunie 2009 și, prin urmare, nu putea derula legal niciun fel de contract. Asta arată atât documentele publicate în Monitorul Oficial, cât și cele ale ANAF.

Astfel, ultima înregistrare în Monitorul Oficial a Hexi Farma SRL, având codul unic de înregistrare  16912275, datează din 2009 (Monitorul Oficial nr. 4166, partea a IV-a, din 6 august 2009).

Potrivit documentului, pe 26 mai 2009, cei doi asociați, Dan Alexandru Condrea și Laura Marilena Condrea (acum Georgescu, fosta soție a patronului Hexi) au decis pentru suspendarea activității firmei pentru 2 ani.

hexi farma-2

Din 2009 și până acum, Condrea a depus la ANAF bilanțuri contabile din care rezultă “cifră de afaceri zero” și pierderi.

Principalii indicatori financiari din ultimii ani (lei)

 

An

Active

imobilizate

Creanțe

Datorii

Cifră afaceri

Profit /Pierdere

2012

847.825

200.433

771.631

0

-8664

2013

864.680

199.893

780.793

0

-9154

2014

864.680

199.893

852.377

0

-8697

2015

864.680

199.893

781.537

0

20

Sursa: mfinante.ro

Documentele oficiale mai arată că firma Hexi Farma SRL a fost înființată, în noiembrie 2004, în apartamentul părinților lui Dan Condrea, din București – Str. Floare Roșie, nr 14  – și, inițial, i-a avut drept acționari pe Dan și Laura Condrea, dar și pe sora fostei nevestei a patronului Hexi, Felicia – Cristina Georgescu (Bica, după căsătorie) și avea ca obiect principal de activitate “comerț cu ridicata al produselor farmaceutice”. Fosta cumnată a lui Condrea s-a retras pe 16 ianuarie 2008 și și-a cesionat acțiunile lui Dan Condrea (care a devenit astfel acționar majoritar, cu 70% din acțiuni) și surorii sale – Laura Georgescu (30% din acțiuni). Societatea a mai funcționat apoi doar un an și jumătate.

Eroare sau fraudă

Cu toate acestea, potrivit platformelor de monitorizare a achizițiilor publice, Hexi Farma SRL a derulat, din 2007, contracte cu 13 spitale din țară (spitalele de urgență din Târgu Mureș, Brăila, Vâlcea, Slatina, Timișoara, Târgu Jiu, Sibiu, Oradea, Urziceni, Alba – Iulia, Turda și Brașov și cu Spitalul de Pneumofiziologie din Brăila), dar și cu spitale mari din București: Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof.Dr.C.C. Iliescu” (Fundeni), Spitalul Clinic „Prof.Dr.Th.Burghele”, Institutul oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. I. M. Georgescu”, dar și cu Centrul Clinic de Urgenta de Boli Cardiovasculare al Armatei.

Iar anunțurile de atribuire a contractelor arată că Hexi Farma SRL a virat acestor spitale nu doar dezinfectanți, ci și medicamente, inclusiv în 2014. Astfel, aproape jumătate din cele 42 de contracte, în valoare totală de 345 786,06 euro, derulate de Hexi Farma cu spitalele au fost încheiate după ce firma și-a suspendat activitatea. O parte dintre plăți au fost făcute din bani europeni, potrivit Jurnalului Oficial al Uniunii Europene , astfel:

  • 336.000 de lei, plus TVA – a plătit Spitalul Județean din Târgu Mureș, în baza unui contract atribuit Hexi Farma SRL, în noiembrie 2014.
  • 115.884 de lei, plus TVA – a plătit Spitalul Județean Brăila, în baza unui contract de achiziție de deinfectanți atribuit Hexi Farma SRL, în 7 iulie 2014.
  • 62.000 de lei, plus TVA – a plătit Spitalul Clinic „Prof.Dr.Th.Burghele”, în baza unui contract atribuit Hexi Farma SRL, pentru achiziția de medicamente, în 20 octombrie 2011.
  • 56.000 de lei, plus TVA – a plătit Spitalul Clinic „Prof.Dr.Th.Burghele”, în baza unui contract atribuit Hexi Farma SRL, pentru achiziția de medicamente, în 13 iulie 2010.

Deși acum atât reprezentanții Hexi Farma, cât și cei ai SEAP invocă o eroare repetată de aproape 20 de ori, la spitale diferite, de înregistrare a datelor, codul unic de înregistrare (CUI) a firmei care a adjudecat licitațiile este cel al Hexi Farma SRL – 16912275. În plus, deși potrivit ANAF, nu doar că are activitatea suspendată, dar i-a fost anulată, încă din 1 iunie 2009, înregistrarea în scopuri de TVA, Hexi Farma SRL nu se regăsește și în baza de date a Fiscului cu contribuabilii inactivi. Prin urmare, dacă vreun contabil al vreunui spital ar fi vrut să verifice firma, ar fi concluzionat că aceasta este activă.

La toate acestea se adaugă și faptul că, niciun funcționar al ANAF nu a sesizat că, deși potrivit legii contabilității, își putea suspenda temporar activitatea doar 3 ani, Hexi Farma SRL are activitatea suspendată de mai bine de 5 ani.

Concluziile:

  1. Fie este vorba despre erori în lanț la înregistrarea datelor în SEAP, Registrul Comerțului, Monitorul Oficial și ANAF.
  2. Fie contractele au fost încheiate și derulate ilegal, iar plățile s-au făcut ori urmează să se facă în baza unor facturi emise ilegal de Hexi Farma SRL, firmă cu activitate suspendată.

Raluca Dan