1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:50
No menu items!

EXCLUSIV. Pregătiri pentru alegeri. Pe ce dă Autoritatea Electorală Permanentă peste 1,6 milioane de euro

spot_img

Autoritatea Electorală Permanentă începe pregătirile pentru anul electoral 2024, în contextul alegerilor locale, parlamentare, prezidențiale și europarlamentare. AEP a scos licitatie un contract de peste 1,6 milioane de euro pentru modernizarea şi protecția Sistemului Informatic Registrul Electoral (SIRE).

Conform anunţului publicat pe SEAP, luni, este vorba despre un contract care privește „mentenanța sistemului informatic necesar proceselor electorale”, cu o valoare totală estimată de 8.193.277 de lei.

„Obiectul acordului cadru îl reprezintă achiziționarea de servicii de mentenanță, suport, asistență tehnică, supervizare a securității și actualizarea la constrângerile tehnice și legislative”, se arată în documentul consultat de SursaZilei.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) intenționează să obțină, prin achiziția serviciilor de mentenanță, următoarele beneficii:

-Menținerea și îmbunătățirea facilităților operaționale ale sistemului informatic necesar în procesele electorale din punct de vedere al performanțelor funcționale și de securitate informatică

-Asigurarea siguranței în funcționare a sistemului informatic necesar în procesele electorale.

„Sistemul Informatic al Registrului Electoral stochează și gestionează datele personale ale tuturor cetățenilor români cu vârsta de peste 18 ani (aproximativ 18,9 mil. de persoane). Din acest motiv, securitatea sistemului informatic și respectarea legislației în vigoare referitoare la securitatea datelor informatice sunt esențiale în derularea cu succes a proiectului. Astfel, ofertanții trebuie să aibă în vedere atât problemele ce țin de securizarea datelor și a informațiilor împotriva pierderii sau distrugerii acestora, cât și aspectul privind confidențialitatea și accesul neautorizat în sistem”, se precizează în caietul de sarcini.

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 18 martie, ora 15.00.

Când vor fi chemați românii la vot

După mai bine de o lună de negocieri, coaliția a ajuns la un acord în ceea ce privește comasarea alegerilor locale cu alegerile europarlamentare. Astfel, pe 9 iunie, românii vor fi chemați la vot atât pentru alegerile locale, cât și pentru cele europarlamentare.

De asemenea, s-a decis devansarea alegerilor prezidențiale din 2024,care vor fi organizate în luna septembrie (în 2019, acestea au avut loc pe 10 și 24 noiembrie).

Alegerile parlamentare urmează să aibă loc în luna decembrie.

 

                                                                                                   Adina Bucur Silav