Jonathan Scheele, fostul şef al Delegaţiei UE la Bucureşti, spune, într-un interviu pentru Sursa Zilei, că principalul motiv pentru evoluția slabă a României în atragerea fondurilor europene, dar și în dosarele Schengen și MCV, este lipsa unui proiect național, a unei agende proprii ca membru al UE. Tot din acest motiv, România nu are o atitudine pro-activă în interiorul UE, astfel încât este ”condamnată doar să reacționeze la evenimente”. În acest interviu, Scheele spune cu ce sentimente a primit vestea condamnării și încarcerării lui Adrian Năstase.
Scheele a fost șef al Delegației Comisiei Europene la București în perioada 2001-2006, iar în prezent este profesor asociat la Centrul de Studii Europene în Colegiul St. Antony’s al Universității Oxford.
- Cum caracterizați situația din UE în acest moment, în contextul crizelor recente?
Evident, criza economică și a datoriilor suverane prin care trecem a ridicat semne de întrebare asupra impactului pe care îl are procesul de integrare europeană și, astfel, asupra proiectului european ca întreg.
De asemenea, criza a scos la iveală slăbiciunile din structura inițială a Uniunii Economice și Monetare (EMU), în principal în jumătatea estică a proiectului.
Pe de altă parte, UE a arătat și un aspect pozitiv – capacitatea de a se adapta rapid pentru a face față unor circumstanțe schimbate, adesea prin metode care nu ar fi fost de imaginat cu acum câțiva ani. Și nu este niciun semnal real sau probabilitate ca vreun stat membru să vrea să iasă din Zona Euro. De fapt, Letonia face demersuri pentru a se integra.
Totuși, prin ceea ce s-a întâmplat, s-a dovedit că apartenența la Zona Euro a dus la o recunoaștere târzie a greșelilor de reglementare sau de politici ale statelor membre – bule imobiliare, sectoare bancare supradimensionate, deficite fiscale exesive. Lucrurile au devenit mai dificil de rezolvat, după ce aceste probleme au fost recunoscute.
Aceste aspecte trebuie să fie rezolvate la nivelul UE, prin introducerea unor mecanisme de monitorizare mai bune, cum ar fi guvernanța economică, și la nivel intern, prin măsuri specifice în fiecare stat. Însă am mai văzut că astfel de probleme nu se rezumă doar la membrii Zonei Euro.
- Există și o criză a proiectului european?
Scopul proiectului european este un subiect mai larg. Nu contează atât de mult că aceia care au amintirea celui de-al doilea război mondial sunt acum foarte puțini, ci mai degrabă că scopul existenței UE trebuie să fie ceva mai complex decât simpla asigurare a păcii.
Ideea creării unei “zone a păcii, stabilității și prosperității” este foarte atractivă. Dar este evident că, acum, UE nu oferă multă prosperitate și, astfel, stabilitatea este cel puțin fragilă.
Atâta timp cât UE nu revine la creștere economică și la crearea de locuri de muncă, atunci legitimitatea proiectului european va fi ușor de atacat, iar vocile naționalismului vor deveni mai atractive, punând sub presiune teme precum imigrația și, astfel, extinderea Spațiului Schengen.
Situația din Marea Britanie este însă oarecum diferită, pentru că mare parte din aversiunea față de UE este generată de elemente emoționale, pe termen lung, mai degrabă decât de argumente raționale.
Canalul Mânecii poate părea uneori foarte lat. Argumentul rațional, sprijinit de mulți dintre aliații britanicilor, arată că Marea Britanie o duce mai bine în toate domeniile, nu doar economic, ca stat membru al UE decât dacă ar fi în afară. Vom vedea unde va duce această dezbatere în anii următori. În orice caz, o Uniune Europeană mai prosperă va fi și mai convingătoare pentru britanici.
Absorbția de fonduri – cea mai slabă din UE
- De ce credeți că România nu a reușit să se afirme ca un membru cu puteri depline al UE? Mă refer la blocarea accesului în Spațiul Schengen și la prelungirea Mecanismului de Cooperare și Verificare în Justiție (MCV)?
În ultimele 18 luni ale mandatului meu în România, i-am încurajat pe români să privească dincolo de momentul aderării și să-și stabilească o viziune clară asupra felului în care România ar trebui să se dezvolte. Am subliniat că, în contextul în care agenda de reforme impuse de NATO și UE pentru aderare a fost o bază folositoare pentru consensul trans-partinic la sfârșitul anilor ’90 și la începutul deceniului următor, era foarte important ca România să-și stabilească propria agendă, pe baza unui consens național, pentru etapele următoare.
Numai așa ar fi capabilă să-și stabilească priorități naționale clare și să-și folosească locul din UE pentru a promova aceste priorități – evident, în timp ce punerea lor în aplicare ar fi făcută la nivel național.
În caz contrar, în loc să adopte o atitudine pro-activă la nivelul UE, [România] ar fi condamnată doar să reacționeze la evenimente, după ce acestea au loc.
Din păcate, nu cred că o astfel de viziune comună a apărut după 2006. Problemele cu MCV și aderarea la Schengen sunt poate simptome ale acestei teme mai largi.
- Când credeți că va fi înlăturat MCV?
Nu mai sunt apropiat de această temă pentru a putea comenta în detaliu. Dar este clar că evenimentele din România, în ultimele luni, au dat o impresie de instabilitate și de atacare a statului de drept – un aspect-cheie al MCV. Evident, o astfel de impresie nu îi încurajează pe partenerii României din UE, și nici instituțiile UE.
- Cum comentați prestația României ca beneficiar al fondurilor nerambursabile ale UE?
Din nefericire, prestația României în absorbția fondurilor europene a fost foarte slabă, mai proastă decât a oricărui alt stat membru al UE. Provocarea a fost clară de la început – în 2006 am consumat destul de multă energie ca să subliniez amploarea acestei provocări. E trist, dar guverne succesive din România au eșuat în fața provocării. Evoluțiile recente sunt puțin mai încurajatoare, dar rezultatul general slab al perioadei 2007-2013 reprezintă o uriașă șansă pierdută pentru România, într-o perioadă în care economia s-ar fi putut folosi foarte bine de o trambulină. Va fi nevoie de eforturi mari pentru a fi siguri că performanțele din perioada următoare (2014-2020) se vor îmbunătăți semnificativ.
- Ținând cont de faptul că aveți o cunoaștere bună a administrației și politicii din România, sunteți surprins de situația actuală în privința MCV sau a fondurilor structurale? V-ați fi imaginat o astfel de situație în urmă cu șapte ani?
Nu, nu mi-aș fi imaginat o astfel de situație în urmă cu șapte ani. Evident, am greșit. Poate am prea des tendința de a vedea jumătatea plină a paharului, și nu jumătatea goală.
Despre condamnarea lui Adrian Năstase
- Care a fost prima reacție a dumneavoastră când ați aflat că fostul prim-ministru Adrian Năstase a fost condamnat la închisoare?
Prima mea reacție a fost de surprindere că procesul a ajuns în sfârșit la o concluzie. Aceasta a fost dublată de tristețe – cineva cu atât de mult talent și capacități, dintr-o clasă de politicieni care nu este suprasaturată de aceste calități, s-a pus într-o astfel de situație. Este încă un exemplu al tendinței României de a nu-și folosi cel mai bun potențial la maximum.
- Care este opinia dvs. despre ritmul dezvoltării infrastructurii de transport din România și despre efectele asupra competitivității economice?
România ocupă o poziție-cheie în rețeaua de infrastructură europeană, atât în privința legăturilor cu restul UE, cât și cu vecinii Uniunii. Nu poate fi negat că infrastructura de transport a României era în 1990 într-o stare dezastruoasă, sub-finanțată, mult mai proastă decât în alte state candidate. Aceasta a fost o provocare enormă, având în vedere resursele limitate disponibile atunci.
Cu sprijinul UE și al comunității internaționale, România a început să se ocupe de acest handicap uriaș și să încerce să modernizeze sistemul de transport. Dar a fost împiedicată în această acțiune de o serie de probleme, cea mai importantă fiind schimbarea priorităților la nivel intern și un management de proiect foarte slab, exacerbate, în unele situații, de dovezi puternice de corupție.
Până când rețeaua de bază va fi terminată și menținută la un standard suficient de înalt, afacerile din acele zone ale României care sunt departe de granița de vest vor continua să aibă un handicap de competitivitate, comparativ cu afacerile din vestul țării sau din alte state ale UE.
- Când credeți că România va putea adera la Zona Euro, având în vedere situația actuală, parametrii economici și starea de spirit din România și din statele spațiului monetar unic?
Aderarea României nu depinde de starea de lucruri din interiorul Zonei Euro, ci mai degrabă de situația din România. Evident, România nu este, spre diferență de Letonia, într-o situație care să permită accesul. Momentul unei astfel de propuneri va depinde de obținerea unui grad suficient și sustenabil de stabilitate economică și social. Desigur, evoluțiile recente din Zona Euro înseamnă că instituțiile UE vor acorda o și mai mare atenție asupra modului și consistenței prin care criteriile de aderare în Zona Euro sunt îndeplinite.
Nu mă ocup de prognoze calendaristice, dar aștept cu nerăbdare să renunț la leii puși deoparte și să folosesc euro în București, la fel ca în majoritatea statelor UE.
Vlad Bârleanu