1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 10:55
No menu items!

EXCLUSIV Francezii de la Filasa vând drepturile de construcție pentru parcurile eoliene din Moldova

spot_img

parc eolian

Compania franceză Filasa International a demarat procedurile pentru vânzarea drepturilor de construcție ale proiectului Parcurilor Eoliene de Sud-Est, din zona Brăila-Buzău. Proiectul presupune dezvoltarea unor capacități totale de peste 2.000 MW, investiția francezilor ridicându-se la 3 miliarde de euro.

Potrivit unor reprezentanți din domeniu, avizele de construcție pentru toate parcurile eoliene din Moldova, dezvoltate prin intermediul Eolenvest, au fost emise. După vânzarea drepturilor de construcție, Eolenvest – care este parte a grupului francez Filasa International – devine cel mai mare dezvoltator de proiecte ”de vânt” din România, întrecându-i pe cehii de la CEZ.

În vara lui 2012, directorul general al Filasa International, Bernard Esquirol, declara că francezii vor dezvolta, în România, proiecte de producere a energiei eoliene în trei zone – Buzău – Brăila – 897 MW, Suceava – peste 500 MW şi Caraş Severin – 700 MW.

”În 2013 sperăm să avem toate autorizaţiile de construcţie pentru Brăila – Buzău. Putem instala o turbină pe săptămână, astfel că estimăm că la finalul anului 2013 sau în 2014 capacitatea va fi instalată. Producţia la capacitate maximă este estimată pentru 2017″, spunea Esquirol în august 2012.

Proiectul a suferit mai multe întârzieri, una dintre ele fiind legată inclusiv de schimbarea furnizorului de turbine eoliene – Vestas. Odată cu finalizarea acestor parcuri eoliene, se atinge capacitatea maximă pe care sistemul energetic național o poate primi din aceast sector.

Cosmina Croitoru