-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:32
No menu items!

EXCLUSIV. Acuzații din dosarul Otopeni și-au predat telefoanele procurorilor DNA

spot_img

Cei cinci acuzați – între care doi directori ai Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în dosarul deschis de DNA privind contractele pentru închirierea spațiilor pentru duty free și restaurante din Aeroportul Internațional „Henri Coandă” – Otopeni, și-au predat telefoanele anchetatorilor.  

Surse judiciare au precizat pentru Sursa Zilei că procurori și specialiști DNA au început perchezițiile informatice în acest caz, pentru colectarea de noi probe care vor sta la baza inculpării tuturor celor implicați. 

Se estimează că ancheta va putea fi finalizată în următoarele 2-3 luni, după coroborarea informațiilor noi obținute în urma perchezițiilor și expertizelor, cu alte probe deținute în cauză.

Procurorii DNA au anunţat, miercuri, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 martie 2023, a fostului director general al CNAB, Ivan George Alexandru, actual director la Contracte, pentru trafic de influență, complicitate la trafic de influență și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Un alt director CNAB, Lițoi Bogdan-Șerban, la data faptei director al Direcţiei Management Facilităţi Aeroportuare din cadrul CNAB, în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, este acuzat de luare de mită.

Ceilalți trei inculpați sunt Tănăsescu Radu Laurențiu, director SC Millenium Pro Design, Lăscuț Cătălin, acționar majoritar la SC Millenium, care se autointitula Regele Duty Free-urilor și Bălan Cristian Dumitru, oameni de afaceri care sunt acuzați de trafic de influență, luare și dare de mită.

Procurorul de caz arată în ordonanța de reținere a unuia dintre inculpați că în perioada 11 ianuarie – 08 noiembrie 2022, prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, unuia dintre oamenii de afaceri care avea spații duty-free în aeroport  i s-ar fi pretins în patru rânduri, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro şi 1.200.000 de euro).

”În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra ministrului transporturilor şi directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceştia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB şi societatea inculpatului care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB şi societatea unde lucrează directorul general”, arată procurorii.

În data de 14 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi permis accesul unui director general al unei alte societăţi comerciale (martor în cauză) la informaţii din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicităţii, respectiv la date din conţinutul unui caiet de sarcini pentru achiziţia de servicii de consultanţă, anterior publicării acestuia (18.05.2022). De asemenea, inculpatul i-ar fi indicat aceluiaşi om de afaceri şi modalitatea prin care putea să câştige licitaţia respectivă. A doua zi, 15 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini”, mai arată procurorii.

În stenogramele din ordonanța de reținere sunt vehiculate nume grele din politică, printre care Rareș Bogdan, Felix Rache, Gheorghe Flutur, dar și Sorin Grindeanu, ministrul PSD al Transporturilor și șeful său Marcel Ciolacu. Unii dintre inculpați se lăudau că au influență la aceștia, pentru a-și concretiza acțiunile. 

Ioana Theodoru