-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:50
No menu items!

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2014. REZULTATELE FINALE, după contestații

spot_img

Înscrierile la licee se vor face în perioada 4-9 iulie

evaluare_nationala_rezultate

Ponderea elevilor de clasa a VIII-a cu medie peste 5 la Evaluarea Naţională a crescut cu 0,34%, ajungând la 71,12 % după soluţionarea contestaţiilor, faţă de 70,78% înaintea acestora.

Situaţia mediilor obţinute de absolvenţii clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională 2014, după soluţionarea contestaţiilor depuse, a fost centralizată de Ministerul Educaţiei, care a transmis miercuri datele.

Comparativ cu anul 2013, se constată o majorare a procentului după rezolvarea contestaţiilor. În anul 2013, înainte de contestaţii, ponderea mediilor peste 5 era de 75,91%, iar după contestaţii, a ajuns la 75,89%.

Pe discipline, creşterea procentrului mediilor peste 5 a fost sub 0,25, la Limba şi literatura română de la 72,93 la 73,01, iar la Matematică, de la 72,77 la 73,01. La Limba şi literatura maternă, creşterea a fost de 1,58%, de la 89,66% la 91,24%.

Pe discipline, după recorectarea lucrărilor, ponderea contestaţiilor în urma cărora notele s-au modificat în plus sau în minus este sub 40%.

Din totalul celor 19.650 de contestaţii depuse, la Limba şi literatura română s-au înregistrat 14.557, la Matematică – 4.779, iar la Limba şi literatura maternă au fost 224.

Din totalul celor 19.650 de contestaţii, mediile s-au modificat doar pentru 6.779 (34,66%). În cazul a 935 (13,79%) de lucrări s-a înregistrat o scădere a mediei, iar pentru 5.844 (86,21%) de lucrări a fost o creştere. Din cele 14.557 de contestaţii depuse la Limba şi literatura română, doar pentru 5.681 (39,03%) media s-a modificat: pentru 4.880 (85,90%) a crescut, iar pentru 801 (14,10%) a scăzut.

La Matematică, din totalul celor 4.779 de contestaţii, media s-a modificat doar pentru 1.012 (21,18%), dintre care pentru 912 (90,12%) a crescut, iar pentru 100 (9,88%) a scăzut.

La Limba şi literatura maternă, din totalul celor 224 de contestaţii, media s-a modificat doar pentru 86 (38,39%), dintre care pentru 52 (60,47%) a crescut, iar pentru alte 34 (39,53%) s-a micşorat.

Cele mai multe contestaţii la Limba şi literatura română au fost depuse în municipiul Bucureşti – 16,90%, în judeţul Galaţi – 14,98% şi în judeţul Constanţa – 13,20%.

Şi la Matematică, cele mai multe contestaţii s-au înregistrat în Capitală – 5,13%, în judeţul Galaţi – 5,09% şi în judeţul Constanţa – 4,63%.

Pentru Limba şi literatura maternă, cele mai multe contestaţii au fost depuse în judeţele Sibiu – 6,17% şi Braşov – 5,74%, respectiv în municipiul Bucureşti – 5,56%.

Potrivit Ministerului Educaţiei, la probele din cadrul Evaluării Naţionale 2014 au participat 159.953 de absolvenţi de clasa a VIII-a. Dintre aceştia, 9.174 au susţinut proba de Limba şi  literatura maternă. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, au fost afişate în 1 iulie.

Înscrierile în învăţământul liceal se vor face în perioada 4-9 iulie, când absolvenţii clasei a VIII-a vor completa în fişele de înscriere opţiunile pentru unitatea de învăţământ în care doresc să-şi continue studiile. Aceste informaţii vor fi introduse în baza naţională de date şi vor fi verificate, pentru ca pe data de 15 iulie să aibă loc prima etapă a repartizării computerizate.

Între 17 şi 25 iulie, candidaţii îşi vor depune dosarele de înscriere la liceele unde au fost admişi, conform repartizării computerizate. A doua etapă a admiterii la liceu debutează pe 16 iulie, pentru ca pe 24 iulie să aibă loc efectiv distribuirea computerizată a candidaţilor.

Admiterea în învăţământul liceal se face pe baza mediei aritmetice dintre media celor 4 ani de gimnaziu, cu o pondere de 25% din total, şi media obţinută la Evaluarea Naţională, cu o pondere de 75% din total.

Potrivit legislaţiei în vigoare, se pot înscrie în învăţământul liceal şi elevii care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională.

R.D.