-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:42
No menu items!

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2014. REZULTATELE pe județe

spot_img

Primele rezultate la evaluarea naţională au fost afişate vineri, până la ora 16.00

evaluare_nationala

Absolvenții claselor a VIII-a care au susținut evaluarea națională pot depune contestaţii până vineri, la ora 20.00. Rezultatele finale se afişează marţi, 1 iulie.

Arad: o treime din elevii care au susţinut evaluarea naţională au luat medii sub 5

O treime din elevii de clasa a VIII-a din judeţul Arad au obţinut medii sub 5 la evaluarea naţională, iar dintre aceştia aproape 70 au avut medii între 1 şi 1,99, în timp ce doar 5 elevi au luat medii de zece, transmite MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, în judeţ s-au înscris la evaluarea naţională 3.508 de elevi care au terminat clasa a VIII-a, iar prezenţi la testări au fost 3.381.

ISJ Arad arată că 66,58 la sută dintre elevi au obţinut medii mai mari de 5, ceea ce înseamnă că o treime, adică 1.130 de copii, au medii sub 5. Dintre cei cu medii mici, 68 au obţinut medii doar între 1 şi 1,99.

În judeţ au fost înregistrate doar cinci medii de 10, faţă de 18 anul trecut. Cele mai multe note de 10 au fost obţinute la matematică, respectiv 44, în timp ce numai opt note de 10 au fost înregistrate la limba română.

Anul trecut, procentul elevilor cu medii sub cinci a fost mai mic, respectiv de 27,87.

Timiş: Peste 61% din elevi au medii peste 5

61,2 la sută din elevii care au susţinut evaluarea naţională în Timiş au obţinut medii peste 5.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, rezultatele examenului de evaluare naţională, afişate vineri, arată că în judeţul Timiş patru elevi au obţinut media zece, transmite MEDIAFAX.

În total, au fost şapte note de zece la Limba română şi 85 de note de zece la Matematică. La Matematică, 173 de candidaţi au luat note între 1 şi 1,99, iar la Limba română 253 de candidaţi au obţinut note între 1 şi 1,99.

La Limba română, 61,17 la sută au obţinut note peste cinci, la Matematică – 62,3 la sută, în timp ce la Limba maternă – 91,53 la sută au note peste cinci.

În judeţ, la evaluarea naţională au participat 4.808 elevi absolvenţi ai clasei a VIII-a.

Anul trecut, la evaluarea naţională în judeţul Timiş 69,13 la sută din elevi au avut medii peste cinci.

Bistriţa-Năsăud: o singură medie 10

Inspectorul general adjunct Mihai Mureşan de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că, dintre cei 2.856 de absolvenţi de clasa a VIII-a care s-au înscris la evaluarea naţională, la examenele propriu-zise au participat 2.771, niciun elev nefiind eliminat.

Din totalul candidaților, 923 au obţinut medii sub 5, ceea ce echivalează cu 33,3 la sută, iar 1.848 au media 5 sau peste 5, procentul fiind de 66,7.

La proba de Limba română, note sub 5 au luat 827 de elevi – 29,7%, iar 5 sau peste 5 un număr de 1.953 de elevi – 70,3 la sută.

La Matematică, 841 de elevi au luat note sub 5  – 30,3 la sută, iar 5 sau peste 5  au obţinut 1.930 – 69,7 la sută.

La proba de română, am avut trei note zece, iar la matematică 40, însă un singur elev a luat zece la ambele discipline. Anul trecut, procentul celor care au luat medii peste cinci a fost de peste 70, ceea ce înseamnă că anul acesta rezultatele sunt sensibil mai slabe.

Mihai Mureşan 
inspectorul general adjunct, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud

 Cluj: peste 82% din elevi au luat medii peste 5

Peste 82 la sută din elevii de clasa a VIII-a din judeţul Cluj au luat medii peste 5 la evaluarea naţională, înaintea contestaţiilor.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că 20 de elevi de clasa a VIII-a din judeţ au obţinut media 10 la evaluarea naţională, în timp ce anul trecut 38 de copii au avut media 10.

Potrivit lui Cuibu;, au existat 42 de note de zece la română, şase la limba maternă (două la germană şi patru la maghiară) şi 191 la matematică, iar şase din cei 20 de elevi care au obţinut media zece provin de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Cluj-Napoca.

La evaluarea naţională s-au prezentat la examen în judeţul Cluj 4.233 de elevi la proba de limba română, 550 la limba maternă şi 4.226 la matematică, în timp ce 125 de elevi au absentat.

Fiica cea mică a lui Emil Boc, media 8,95

Fiica cea mică a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, Patricia, elevă în clasa a opta la Liceul „Gheorghe Şincai”, a obţinut media 8,95 la Evaluarea Naţională. Potrivit rezultatelor afişate, vineri, la Liceul „Gheorghe Şincai” din Cluj-Napoca, Patricia Boc a obţinut nota 8,90 la Limba română şi nota 9 la Matematică, media generală fiind 8,95.

Sibiu: 74,57 la sută din candidaţi au obţinut medii peste 5

În judeţul Sibiu, au susţinut evaluarea naţională 3.036 de elevi, iar 74,57 la sută au ob’inut medii peste 5.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Judeţului (ISJ) Sibiu au declarat, vineri, la Matematică, 73,81 la sută din elevi au luat note peste 5, iar 65 dintre ei au reuşit să ia 10, în timp ce la Limba română 81,12 la sută au luat note peste 5, iar 12 elevi au primit zece.

În judeţul Sibiu, doar trei elevi au reuşit să obţină media generală zece.

Constanţa: peste două treimi din absolvenţii de clasa a VIII-a au promovat

Peste 200 de absolvenţi de clasa a VIII-a din Constanţa au obţinut note de 10 la evaluarea naţională, procentul de promovabilitate în judeţ fiind de 68,25 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit datelor prezentate, vineri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, 68,25 la sută din elevii de clasa a VIII-a au obţinut note peste 5 la evaluarea naţională – 72,75 la sută la Limba română şi 70,40 la sută la Matematică. Dintre aceştia, 205 absolvenţi au fost notaţi cu 10 la Matematică, iar 12 cu nota maximă la Limba română.

Anul trecut, după rezolvarea contestaţiilor, promovabilitatea în judeţul Constanţa a fost de 75,75 la sută, după ce, înaintea depunerii contestaţiilor, fusese de 76,70 la sută. De asemenea, numărul notelor de 10 obţinute de elevi a fost mai mare – 414 la Matematică şi 15 la Limba română.

Covasna: 72 la sută din elevi au obţinut medii peste 5

Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, 1.095 de absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţ au obţinut medii peste 5 la evaluarea naţională, ceea ce reprezintă 72 la sută din numărul total al elevilor care au susţinut examenul.

Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat la Limba română, doar 56 la sută din cei 1.527 de candidaţi reuşind să obţină medii peste 5, în timp ce la Limba maghiară, susţinută de 1.103 candidaţi, procentul a fost de 92 la sută, iar la Matematică de 73 la sută.

Potrivit datelor ISJ Covasna, în 2013, 64 la sută din elevi au obținut medii peste 5 la Limba română, la Matematică 70 la sută, iar la Limba maghiară 90 la sută.

Anul trecut, în judeţul Covasna, 76,08 la sută dintre absolvenţii de clasa a VIII-a au obţinut medii peste 5 la evaluarea naţională, după soluționarea contestaţiilor.

R.D.