4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:00
No menu items!

Evaluare Națională 2023. Rata de promovare este de 76,2%. S-a dublat însă numărul mediilor de 10

spot_img

Ministerul Educaţiei a publicat miercuri, primele rezultate ale Evaluării Naţionale. 76,2% dintre elevi au obţinut medii peste 5, procent mai mic decât în 2021 şi 2022. Au fost înregistrate 429 de medii de 10, comparativ cu 221 – anul trecut şi 132 în 2021.

Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenţi ai clasei a VIII-a prezenţi din totalul absolvenţilor înscrişi: 161.652. În ultimii doi ani, rata de prezenţă a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.

Dintre cei 154.115 elevi prezenţi, 117.507 au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,2% (76,8% în anul 2021, respectiv 82,3% în anul 2022).

23,8% dintre elevi au obţinut medii sub 5, faţă de 17,73% în anul 2022. Procentul din sesiunea 2023 este comparabil cu cel din anul 2021 (23,2%) şi egal cu cel din anul 2020 (23,8%).

429 de absolvenţi de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), faţă de 221 – anul trecut, respectiv 132 în anul 2021.

La proba de Limba şi literatura română, 119.732 de elevi – 77,4% (rezultate anterioare: 83,9% – 2021, 85,9% – 2022) au obţinut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 1.454 de elevi au fost notaţi cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 116.301 elevi – 75,4% (67,4% – 2021, 77,5% – 2022) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Numărul notelor de 10 (zece): 3.066.

La proba de Limbă şi literatură maternă, 8.507 elevi – 90,1% (95,9% – 2021 şi 96,1% – 2022) au obţinut note mai mari sau egale cu 5, iar 63 de elevi au obţinut nota 10 (zece).

Trei (3) elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1 (unu).

Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/unităţi de învăţământ şi pe site-ul dedicat prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat şi comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD/GDPR).

Contestaţiile pot fi depuse în zilei de miercuri (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi joi, 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori.

Rezultatele finale vor fi afişate în data de 4 iulie.

                                                                                                                    Adina Silav