7.1 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024 - 20:45
No menu items!

Europol: Stat Islamic pregătește noi „atacuri de amploare” concentrate în Europa

spot_img

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a dezvoltat „o nouă capacitate de luptă pentru a desfășura o campanie de atacuri de amploare” concentrate în special în Europa, a avertizat luni directorul Europol, Rob Wainwright. El a mai atras atenția că SI pregătește alte operațiuni, transmite AFP.

Analiștii Europol consideră că SI „pregătește noi atacuri (…) în state membre ale UE, în special în Franța”, potrivit unui raport prezentat de Wainwright cu ocazia lansării oficiale, la Amsterdam, a unui nou Centru European de Contraterorism.

Potrivit directorului Europol, este vorba despre „o structură permanentă, decisă la nivel politic, care înfiinţează pentru prima dată în Europa un centru operaţional dedicat, care acţionează pe continent în probleme sensibile legate de terorism”. Această platformă urmează să răspundă uneia dintre principalele lacune în lupta antiteroristă la nivel european – şi anume, împărtăşirea insuficientă de informaţii între state, care nu au suficientă încredere unele în altele pentru a colabora în domeniul sensibil al informaţiilor.

Terorismul face obiectul unei părţi a discuţiilor la nivel ministerial de luni, care abordează dosarul „combatanţilor străini” şi lupta împotriva traficului de arme.

Miniştrii de interne, reuniţi pentru prima dată sub egida preşedinţiei olandeze a Consiliului UE, abordează tot luni şi criza migraţiei, care continuă să divizeze Uniunea.

Potrivit unor surse europene, aceștia ar putea discuta din nou despre posibilitatea de a prelungi cu până la doi ani reintroducerea controalelor la frontierele din interiorul spaţiului Schengen.

R.D.