Bande criminale din România vizează oraşe europene, unde se deplasează cu ajutorul unor curse low-cost cu scopul de a comite infracţiuni, după care se întorc acasă, a avertizat directorul Europol, Rob Wainwright, citat de Daily Express, în pagina electronică.
Principalele infracţiuni comise sunt fraudele cu carduri şi furtul din buzunare, românii şi bulgarii fiind suspecţi de fraude cu carduri bancare în proporţie de 90 la sută în Europa, arată Europol.
Rob Wainwright a descris bandele drept „infractori de rând care operează în jurisdicţii multiple”, acestea fiind active de-a lungul Europei.
Europol a identificat 240 de bande de crimă organizată din România, care reprezintă 6,7 la sută din totalul reţelelor criminale active în Europa, potrivit The Times.
„Avem acest fenomen al bandelor criminale călătoare, care a devenit mult mai prevalent în ultimii trei din patru ani; bande din Lituania, Polonia, România operează în 20 sau mai multe ţări”, a precizat Wainwright, adăugând că „Ei zboară la bordul unor curse low-cost, dau câteva lovituri într-un oraş şi se întorc la timp pentru ceai. Este foarte diferit pentru poliţia locală să răspundă acestui lucru”.
Europol consideră crucială o cooperare poliţienească pentru oprirea „valului de infracţiuni easyJet”, afirmă The Times.
C.A.