1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:26
No menu items!

Europenii nu au reuşit să convingă Ucraina să semneze acordul de asociere

spot_img

Vilnius_summit

Liderii europeni nu au reuşit joi seară să convingă Ucraina să semneze un acord de asociere istoric cu UE, la sfârșitul unei noi zile de negocieri, informează AFP.

Din nefericire, se pare că argumentele în favoarea semnării nu au ajuns la preşedintele Viktor Ianukovici. Până în prezent, poziţiile nu s-au schimbat. Statele membre au ascultat din nou argumentele preşedintelui ucrainean. Din nefericire, el nu vorbeşte de acord, sau de semnare, ci de problemele economice ale Ucrainei. El vrea ca aceste probleme să fie rezolvate de UE şi Rusia împreună”, a declarat preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite.

„Preşedintele Ianukovici este pe punctul de a pune ţara sa într-o situaţie de vulnerabilitate extremă deoarece a pierdut posibilitatea de a o ancora la Europa iar acum este în derivă. Însă în ce direcţie (…) către est sau în jos, nu ştiu”, a comentat liderul diplomaţiei suedeze Carl Bildt.

Ianukovici, care oscilează între Bruxelles şi Moscova, a propus săptămâna trecută ca un acord de asociere cu UE să fie discutat în trei între Kiev, Bruxelles şi Moscova, cerere respinsă de altfel de UE, care susţine caracterul bilateral al acordurilor sale de asociere.

Noile state membre din estul Europei „au explicat câ în decursul ultimilor 15 ani, au făcut progrese tocmai datorită acestui gen de acorduri” prealabile intrării lor în UE în 2004, a declarat preşedinta Lituaniei, însă, cu toate acestea, preşedintele Viktor Ianukovici a rămas inflexibil.

UE reiterează faptul că acordul nu este „pe masă” doar în timpul summitului, ci că va rămâne disponibil şi după acesta, sugerând că ar putea fi încă semnat în următoarele luni, mai ales în timpul summitului UE-Ucraina prevăzut pentru februarie 2014.

La Vilnius s-au parafat  pentru moment, două acorduri de asociere, cu Georgia şi cu Moldova, a căror semnare definitivă va avea loc în câteva luni.

C.A.